Menu
Tablet menu

Ce-a facut Roberta Anastase la APCEMN

În perioada 28 – 30 noiembrie a.c, a avut loc la Kiev, cea de-a 50-a Adunare Generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN). Sesiunea plenară a avut ca temă centrală de dezbatere “ Dezvoltarea cooperării economice în contextul crizei de securitate în regiunea Mării Negre”. Totodată, pe agenda reuniunii au figurat aprobarea rapoartelor și recomandărilor dedicate temelor dezbătute în cadrul comisiilor de specialitate, a Raportului de activitate al APCEMN, a propunerilor înaintate de comisii cu privire la temele ce urmează a fi dezbătute în prima jumătate a anului viitor şi a calendarului de acţiuni pe 2018. În cadrul alocuţiunii susţinute în plen, doamna deputat Roberta Anastase, Vicepreşedinte al APCEMN şi Preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României, a atras atenţia cu privire la evoluţiile îngrijorătoare din bazinul Mării Negre, cu precădere a situaţiei dificile a mediului de securitate din estul Ucrainei. În acest context, doamna Anastase a subliniat importanţa dezvoltării unui mecanism eficient de gestionare a crizelor. “Suntem preocupați de consolidarea prezenţei trupelor militare pe teritoriul Crimeei și de evoluţiile din regiunea Mării Negre”, a declarat Preşedintele Delegaţiei române. Un alt punct sensibil, evidenţiat de doamna Anastase în cadrul intervenţiei, a fost cel legat de securitatea energetică. Cu acest prilej, oficialul român a reiterat angajamentul asumat de România în sprijinirea cooperării regionale în domeniul energiei: „România are un angajament clar pentru proiectul BRUA și are ca principală preocupare asigurarea durabilității coridorului BRUA.” Tot în cadrul reuniunii, domnii Otar DANELIA, șeful Delegației Georgiene şi Andrea MARTO, șeful Delegației Albaneze au fost aleşi vicepreședinţi ai APCEMN, pentru un mandat de doi ani.

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected]

Articole înrudite

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

înapoi la partea de sus

BEST OF

Style I Style II Style III