Menu
Tablet menu

Inspectorii Antifrauda nu pot să facă ASTA. CITESTE si da mai departe

Inspectorii Antifraudei Fiscale nu pot să facă perchiziţii corporale, o astfel de atribuţie nefiind prevăzută de niciun act normativ. Prin urmare, administratorii şi angajaţii supuşi controlului nu pot fi căutaţi în buzunare, genţi sau alte obiecte personale, aşa cum s-au plâns, recent, reprezentanţii din sector. Abuzurile de acest fel ar trebui sesizate conducerii instituţiei „Nu există o prevedere legală care să le permită inspectorilor Direcţiei Generale de Antifraudă Fiscală (DGAF) să facă percheziţii şi nici nu cred că au fost astfel de situaţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Alexandru Cristea, care le recomandă celor care se simt nedreptăţiţi să facă sesizări. Reprezentanţii sectorului de retail au reclamat abuzuri ale inspectorilor, după ce, pe 15 martie, a fost demarată o campanie naţională de verificare a utilizării caselor de marcat. Preşedintele Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România, HORA, Constantin Sebeşanu a spus că ospătarii sunt puşi “să-şi întoarcă buzunarele pe dos”. Oficialii DGAF susţin că la mijloc ar putea fi o neînţelegere. Ei spun că unele magazine şi restaurante nu au sertare de bani la casele de marcat şi, din acest motiv, în cazul unui control, atunci când li se cere angajaţilor şi/sau administratorilor să facă monetarul, ei încep să scoată sumele din buzunare, de exemplu, sau din alte locuri, cum ar fi borcane, cutii etc. Odată cu verificarea încasărilor, inspectorii le solicită şi completarea unor declaraţii. Dacă angajaţii declară toată suma pe care au, inclusiv cea personală, eventual provenită din bacşiş, inspectorii o vor considera încasare din vânzări. Conform prevederilor legale, comercianţii trebuie să completeze un registru special la începerea şi închiderea programului. Suma de serviciu, depusă în casă la deschidere şi folosită pentru a da restul clienţilor, precum şi orice sumă luată din casă trebuie înregistrate în acest registru şi justificate cu chitanţe şi/sau dispoziţii de plată. Orice alte sume neînregistrate şi găsite în unitate sunt confiscate de inspectori.

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected]

Articole înrudite

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

înapoi la partea de sus

BEST OF

Style I Style II Style III