Menu
Tablet menu

Prima extragere la loteria bonurilor fiscale. Vezi CAND

Bonurile fiscale emise în perioada 2 februarie - 28 martie 2015 vor participa la extragerea organizată de Loteria Romana în data de 13 aprilie a.c. Fondul de premiere alocat pentru această extragere este de 1 milion de lei. Prin Ordonanța Guvernului nr.10/2015 a fost reglementată organizarea Loteriei bonurilor fiscale, în scopul diminuării evaziunii fiscale prin cointeresarea, implicarea și responsabilizarea cetățenilor în fiscalizarea veniturilor realizate de comercianți din vânzarea bunurilor și prestarea serviciilor direct către populație. Pentru punerea în aplicare a ordonanței, Ministerul Finanțelor Publice va emite instrucțiuni, care vor fi aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice. Proiectul de Ordin al ministrului finanțelor publice este publicat la următorul link: http://www.mfinante.ro/transparent.html?method=transparenta&pagina=acasa&locale=ro Prin proiectul de ordin se aprobă: - Instrucțiunile de punere în aplicare a Ordonanței Guvernului nr.10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale; - Regulamentul de organizare și desfășurare a extragerilor Loteriei bonurilor fiscale; - Modelul și conținutul cererii pentru revendicarea premiilor la Loteria bonurilor fiscale; - Instituirea Comisiei pentru supravegherea efectuării extragerilor Loteriei bonurilor fiscale Loteria bonurilor fiscale constă în extragerea aleatorie de numere, astfel: a) un număr cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Numărul reprezentând valoarea totală a bonului fiscal rezultă în urma extragerii succesive a trei serii de cifre, cuprinse între 0 şi 9; şi b) un număr reprezentând ziua emiterii bonului fiscal aferentă lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care se organizează Loteria bonurilor fiscale. Rezultatul extragerilor se consemnează într-un proces-verbal care se postează pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru o perioadă de minimum 30 de zile. Un bon fiscal este considerat câștigător dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care funcționează în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale; b) sunt lizibile toate informațiile obligatorii, aşa cum sunt prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999; c) are valoarea totală exprimată în monedă națională, egală cu valoarea extrasă; d) a fost emis în ziua extrasă; e) nu are menționat niciun cod de înregistrare fiscală al cumpărătorului. În vederea determinării valorii câștigătoare pentru un bon fiscal, după centralizarea situaţiei bonurilor fiscale câștigătoare revendicate în termen, se împarte fondul de premiere la numărul total al bonurilor fiscale câștigătoare revendicate în termen, iar suma astfel obținută se rotunjește la leu în favoarea câștigătorului. În cazul în care nu există câștigători, fondul de premiere se reportează pentru extragerea următoare. Revendicarea premiilor se face prin depunerea bonului fiscal câștigător (ulterior extragerii), în original, la orice unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, alături de copia actului de identitate sau a paşaportului titularului bonului şi de o cerere conform modelului care va fi aprobat prin ordinul mai sus menționat. Revendicarea premiilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de a revendica premiul. Plata câştigurilor se face de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, după verificarea autenticităţii şi realităţii bonurilor fiscale depuse pentru revendicarea premiilor, de către organele competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Mai multe detalii despre loterie pot fi consultate pe www.mfinante.ro la rubrica Loteria bonurilor fiscale.

Articole înrudite

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

înapoi la partea de sus

BEST OF

Style I Style II Style III