Compania românească CORAL IMPEX, premiata dincolo de Atlantic

Coral Impex Ploiesti Coral Impex Ploiesti

La începutul lunii august a acestui an, România a fost reprezentată încă o dată cu onoare pe plan internaţional de către Coral Impex, compania românească de deratizare şi dezinsecţie cu palmaresul cel mai bogat în premii şi distincţii pe plan internaţional.

 

CORAL IMPEX a fost selectată şi în acest an de către World Confederation of Businesses – Confederaţia Mondială a Afacerilor (WORLDCOB), pentru a primi cel mai important premiu al mediului de afaceri din lume: Trofeul „THE BIZZ 2014″. Trofeul „Peak of Success” („Culmea Succesului”) i-a a fost decernat companiei româneşti în perioada 1-2 august 2014, în cadrul aniversar, 10 ani de activitate a WORLDCOB, la ceremonia de gală desfăşurată în Honolulu, Hawaii. Pe lângă acest prestigios trofeu, companiei i-a mai fost decernat şi Certificatul World Business Leader. Experienţa dovedită şi creşterea constantă a companiei sunt motivele pentru care WORLDCOB şi-a exprimat dorinţa de a onora şi premia SC “CORAL” IMPEX SRL şi echipa sa, cu cea mai importantă recunoaştere de afaceri din lume.

Managerului companiei, Dl. Alexandru BADEA, în semn de recunoaştere a excelentei reputaţii în business şi management, i-a fost decernat Certificatul „World Leader Businessperson”, Titlul Onorific „Excellence in Business Management” şi Titlul Onorific „Excellence in Business Leadership”, ultimul titlu menţionat a mai fost acordat la încă doi membri executivi ai companiei, directorilor de zonă: Alina BADEA şi Corina ION. Mai mult decât atât, dacă anul trecut, în Dubai, Coral Impex a fost inclusă între membrii WORLDCOB, în acest an compania a fost invitată să devină un “Membru de Elită” al acestei prestigioase Confederaţii. CORAL IMPEX este una dintre cele mai importante companii prestatoare de servicii DDD din Europa. De-a lungul celor 20 de ani de activitate, compania a fost recompensată cu peste 50 de premii şi distincţii naţionale şi internaţionale.

 

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework