Fenomenul downshifting s-a născut din refuzul de a nu deveni sclavul valorilor materiale şi de a-ţi consuma toată existenţa alergând după bani, după o poziţie ierarhică. Downshifting-ul înseamnă refuzul de a intra într-o anume înregimentare (prin dresaj), refuzul poziţiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de bază este că de fapt calitatea vieţii individului, care este dată nu de felul în care se poziţionează el din punct de vedere material – nu îţi trebuie atât de mulţi bani ca să poţi să fii fericit, mulţumit în viaţă – ci de faptul că poţi profita, să zicem, inteligent, de timpul pe care îl ai de trăit, astfel încât să nu devii un sclav al muncii. Downshifting-ul nu poate fi foarte prezent la noi, pentru că noi suntem o societate care a demarat după ’90 , iar banul şi acumularea de bunuri materiale sunt dominante ale vieţii. Din această perspectivă, un om din ţările postcomuniste o să fie mai bine îmbrăcat decât unul din vest, o să-şi dorească o maşină mai bună, o să-şi ia tot ce este mai scump şi o să o facă ostentativ şi în mod excesiv.

Mai multe, intr-un text bun, cu Aurora Liiceanu.