Obisnuiesti sa te duci beat la meciurile Petrolul? Vezi ce-au patit altii.

Obisnuiesti sa te duci beat la meciurile Petrolul? Vezi ce-au patit altii.

De asemenea, în cursul zilei de 2 martie 2014, începând cu ora 19.30, Poliția Locală Ploiești a asigurat măsuri de ordine și liniște publică la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Petrolul Ploiesti și F.C. Oțelul Galați, care a avut loc pe Stadionul Ilie Oana. În timpul activităților de prevenție, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Pază au depistat doi bărbați care au pătruns în incita stadionului fiind în stare de ebrietate. Pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, polițiștii locali i-au sancționat contravențional pe C. Marius și R. Dumitru cu amenzi în valoare de 250 lei fiecare, aplicându-le și sancțiunea complementară de interzicere a accesului în incinta stadionului pe o perioadă de 6 luni.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework