Cine a fost Sfantul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Romane

Cine a fost Sfantul Gheorghe Cine a fost Sfantul Gheorghe

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este un sfânt pomenit de aproape toate Bisericile tradiționale, de obicei pe data de 23 aprilie. Sfântul Gheorghe s-a născut în Cappadocia, într-o familie creștină, și a trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian. S-a înrolat în armata romană și, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin îndemânarea cu care mânuia armele. În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de Dioclețian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creștină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința. Loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa.

Sfântul Gheorghe este ocrotitorul unor tari ca Anglia, Etiopia, Grecia si Moldova, si al unor orase ca Barcelona, Beirut, Holstein, Ljubljana, Londra si Moscova.

în Romania, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai prezenți sfinți, numeroase biserici purtând hramul său. Chiar unul dintre cele trei brațe ale Dunării este denumit astfel. Sf. Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române (a cărei zi, 23 aprilie, coincide cu sărbătorirea sfântului). 

 

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework