Menu
Tablet menu

cine sunt MISS si MISTER UNIVERSITAS Ploiesti 2019

În data de 12 decembrie 2019, ora 18:00, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenților Ploiești s-a desfășurat cea de-a XXIX-a ediție a Concursului „Miss & Mister Universitas”.
Spectacol - concurs cu tema „O seară de vis cu Mister și Miss” a fost organizat de Casa de Cultură a Studenților Ploiești și finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului.
Partenerii proiectului a fost Universitatea Petrol – Gaze din Ploiești și Liga Studenților din Centrul Universitar Ploiești.
Candidatele şi candidaţii – elevi și studenţi ploieşteni, au evoluat într-un concurs complex „Miss & Mister Universitas”, cu probe intercalate printre momentele artistice prezentate de artiștii Ansamblului Artistic „Academic Star” - soliştii Teatrului Studențesc „Moft”, formaţiile de dans „Atlantis”, „Happy Dance”, „Unique” și „Urban Army”.

Probele spectacolului – concurs au fost:
- ţinută de zi;
- proba de originalitate;
- ţinută de seară.

Au fost invitaţi să facă parte din juriu şi au onorat cu prezenţa personalităţi locale din domeniile educaţiei, modellingului, artei spectacolului, precum și ai mediului de afaceri și organizațiilor studențești:
Profesor univ. dr. Daniela Buzoianu – Prorector al Universității Petrol – Gaze din Ploiești –
Președinte de Onoare al juriului;
Gavrilă Inoan - Președinte al Fundației Organizația Miss România;
Irina Haideț - Director Național al Fundației Organizația Miss România;
Ovidiu Pascal – Scenograf la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești;
Mihaela Stanciu – Manager „Mika Travel”;
Simona Horgoș – Manager „Alessia Boutique”;
Iulia Ene – Manager „Iulia Events” și Miss Universitas 1994;
Lector univ. dr. Alina Brezoi – Prodecan al Facultății de Științe Economice;
Vasile Ailene – Președintele Ligii Studenților din Centrul Universitar Ploiești;
Claudia Vasilescu – Miss Universitas 2018;
Răzvan Encuna – Mister Universitas 2018.

Au fost acordate următoarele premii:

- MISS UNIVERSITAS 2019 – Victoria Novițchi;
- MISTER UNIVERSITAS 2019 – Alexandru Iordache;
- locul II – Antonia Pătrașcu și Robert Scarlat;
- locul III – Ioana Dragomir și Mădălin Chivu;
- Miss Originalitate – Stela Lungu;
- Mister Originalitate – Antonio Hachi;
- Miss Elegance – Roberta Șurliu;
- Mister Elegance – Ali Hadri;
- Miss Fotogenie – Mihaela Frînculeț;
- Mister Fotogenie – Claudiu Dima;
- Miss Popularitate – Bianca Manea;
- Mister Popularitate – Aidonis Evangelos;

Sponsorii evenimentului au acordat următoarele premii:
- „Mika Travel” a oferit vouchere – cadou concurenților clasați pe primele 3 locuri, astfel:
un City Break la Istanbul pentru câștigătorii locului I, un City Break la Veliko Tarnovo pentru
câștigătorii locului II, un City Break la Aluniș pentru câștigătorii locului III;
- „Alessia Boutique” a asigurat ținuta de seară a participantelor la concurs și a oferit vouchere –
cadou concurentelor clasate pe primele 3 locuri, astfel: un voucher în valoare de 500 de lei
acordat câștigătoarei locului I, un voucher în valoare de 250 de lei acordat câștigătoarei locului II și un voucher în valoare de 150 de lei, acordat câștigătoarei locului 3.
De asemenea, sponsorul a mai acordat două vouchere în valoare de 300 de lei celor mai buni dansatori din concurs;
- „Avon” a oferit produse cosmetice tuturor participanţilor și premii laureaţilor;
- Restaurantul „Prestij” a acordat câștigătoarei titlului de Miss Universitas 2019 o cină romantică
pentru două persoane, iar Trattoria „Prestij” o cină romantică pentru două persoane, acordată
câștigătorului titlului de Mister Universitas 2019;
- „Iulia Events” a asigurat aranjamentele florale, decorațiunile scenei și sălii pe durata evenimentului.

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected]

Articole înrudite

înapoi la partea de sus
Style I Style II Style III