myPloiesti

myPloiesti

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected]

Dosar penal IN REM la OMV, dupa ce luni a avut loc un incident in care doi angajati au fost raniti grav, unul fiind preluat un elicopter SMURD. Totul a plecat de la un incendiu, care a fost stins de personalul rafinariei, nu de pompieri. În urma incidentului, trei persoane au necesitat îngrijiri medicale, două dintre ele fiind transportate in stare grava la spital. Rafinăria se află în prima săptămână a unui proces de revizie a cărui durată este de șase săptămâni si care costa, potrivit OMV, 400 de milioane de lei. Din pacate, mare parte din suma a fost alocata stocurilor de carburanți necesare pentru continuitatea în aprovizionarea pieței din România și regiune. In revizie sunt implicate 25 de firme contractoare si 6.000 de oameni și include expertize tehnice la peste 600 de echipamente, verificări a peste 1.400 de supape de siguranță, probe de presiune la aproximativ 6.000 de conducte, precum și verificări ale echipamentelor electrice și de automatizare. În paralel cu revizia, se desfășoara lucrări de modernizare la mai multe instalații din cadrul rafinăriei. Ultima revizie a avut loc în 2018. Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova face acum cercetări pentru distrugere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Topul celor mai ieftine mașini hibrid/electrice de vânzare în Ploiești începe cu un Honda Civic IMA 1.3 hybrid, din 2005 cu 210.000 km la bord. Masina are distributie pe lant, scaune si oglinzi incalzite, senzori parcare, navigatie iGo maps, bluetooth, mp3, climatronic si jande de aliaj. Pretul: 2.400 de euro.

Un Peugeot 508 Hybrid 2.0 HDI cu 163cp + 37cp electric, din 2013, cu  260.000 km parcursi costa doar 8.800 de euro. Masina are cutie automata si se lauda cu un consum urban de 6,7 l/100km. Tara de origine este Olanda.

La 10.100 de euro negociabil găsești un Citroen DS5 hibrid, cu tavan panoramic si tractiune 4x4. Fabricata in 2013, masina vine cu 200cp,caroserie hatchback, cutie automata si o droaie de optiuni, inclusiv senzori ploaie, parcare fata spate cu afișaj, camera spate, încălzire în scaune, comenzi volan, keyless go, keyless entry, navigatie, head up display si doar 245.000 km parcursi.

 

 

 

 

Cam 140 de ore de curs sunt necesare pentru a deveni instalator pentru sisteme fotovoltaice solare (cod COR 741103). Cursul include lectii de: Organizarea locului de munca; Aplicarea prevedrilor legale referitoare la sanatatea si securitatea in munca si in domeniul situatiilor de urgenta
Aplicarea normelor de protectie a mediului; Asigurarea calitatii lucrarilor executate; Intretinerea echipamentelor de lucru; Asigurarea materialelor pentru lucrarile de constructii; Montarea structurii suport a sistemelor fotovoltaice; Instalarea modulelor fotovoltaice; Realizarea conexiunilor electrice intre componentele sistemelor fotovoltaice; Asigurarea mentenantei sistemelor fotovoltaice. Conditiile de acces minime includ: Certificat calificare electrician; Carte Identitate; Ultimul act de studii (BAC, Licenta/Master); atestat ANRE de tip B sau alte atestate care includ competenţele de tip B aflate în termen de valabilitate la data depunerii cererii. Pana in aprilie 2023, nici o firma din Ploiesti nu organiza astfel de cursuri.

România se află pe lista unor țări care ar fi folosit un program de spionaj similar cu Pegasus, dezvaluie o cercetare Microsoft, citata de spotmedia.ro. Cel puțin 10 țări din întreaga lume ar fi utilizat un nou program informatic pentru spionarea jurnaliștilor, politicienilor din opoziție și activiștilor umanitari. O cercetare comună efectuată de Microsoft și Citizen Lab a dezvăluit modul de funcționare al acestei aplicații create de QuaDream, o companie din Israel care operează ”din umbră”. Studiul Microsoft indică faptul că această companie de mercenari cibernetici vinde platforma sa de spionaj, cunoscută sub numele de REIGN, guvernelor pentru a o folosi în scopul asigurării respectării legii, anunță jurnaliștii publicației spaniole El Periodico. Cu toate acestea, un alt studiu realizat de centrul de cercetare al Universității din Toronto a identificat cel puțin cinci victime din societatea civilă. De asemenea, au fost identificate servere care operează din Bulgaria, Emiratele Arabe Unite, Ghana, Ungaria, Israel, Mexic, Republica Cehă, România, Singapore și Uzbekistan. Alte informații indică faptul că și-au oferit serviciile și autorităților din Maroc și Indonezia. Această listă de țări îi îngrijorează pe specialiști, deoarece unele dintre ele au folosit alte instrumente de spionaj pentru a încălca drepturile omului. Este cazul Mexicului, Emiratelor Arabe Unite și Ungariei, toate implicate în persecutarea jurnaliștilor critici, politicienilor disidenți și activiștilor. Cu toate că nu se știe dacă guvernul Israelului folosește această unealtă, se remarcă faptul că au folosit deja altele împotriva palestinienilor.

Cum acționa programul de spionaj

Programul de spionaj al QuaDream se folosea de vulnerabilitățile din versiunile 14.4 și 14.4.2 de iOS - sistemul de operare folosit de produsele Apple - pentru a trimite invitații de calendar malitioase și a penetra telefonul mobil al victimelor. Acest lucru ar permite atacatorilor să fure date, să asculte apelurile și să activeze camera și microfonul dispozitivului. Cu toate că nu se știe cu siguranță, această tehnică ar putea fi anulată de noile actualizări ale sistemului. Aceeași metodă este utilizată și de Pegasus, cel mai faimos dintre programele de spionaj construite în Israel și utilizat împotriva a mai multor persoane celebre, printre care se numără președintele spaniol Pedro Sánchez.

Ce se știe despre QuaDream?

Se știu foarte puține lucruri despre QuaDream, care nu operează la vedere și nu are nici măcar un site web. Cercetarea citată dezvăluie că această companie a fost înființată în 2016 de Ilan Dabelstein, Guy Geva și Nimrod Rinsky. Primul este un fost militar israelian care ar fi directorul executiv și acționarul majoritar. Cei doi ar fi lucrat anterior pentru NSO Group, compania din spatele programului Pegasus. Nu se știe dacă toți fac încă parte din proiect. Ultimul director executiv ar fi Avi Rabinowitz. Microsoft și Centrul de Cercetare al Universității din Toronto au documentat utilizarea REIGN în mai multe țări, inclusiv Mexic, Emiratele Arabe Unite, Ungaria și Israel, cu posibile legături cu încălcări ale drepturilor omului și persecutarea activiștilor și jurnaliștilor critici.Aceste dezvăluiri despre QuaDream și platforma sa de spionaj REIGN au ridicat îngrijorări cu privire la utilizarea abuzivă a tehnologiilor de supraveghere și spionaj, precum și la lipsa de transparență și supraveghere adecvată în acest domeniu. Organizațiile pentru apărarea drepturilor omului și pentru protecția libertăților civile solicită o reglementare mai strictă și o supraveghere riguroasă a utilizării acestor instrumente de către guverne și companii private, pentru a proteja drepturile oamenilor.

Te intrebi de ce sa faci o detoxifiere dupa Paste? E un pas bun, pentru ca tocmai a trecut o perioada cu multa mancare. Iar daca ai de gand sa te rasfeti, e bine sa mai scapi de toxinele deja existente in corp.

Inlocuieste o masa cu un smoothie

Si nu cu orice smoothie, ci cu unul detoxifiant! Iata o reteta de smoothie cu spanac si ghimbir: 2 maini de spanac, 1 bucata de ghimbir de 2 centimetri, 1 banana, 1 lingurita de scortisoara, 1/2 ceasca de apa. Pune toate ingredientele intr-un blender si pulseaza pana cand obtii o compozitie fina. E indicat sa toci bine ghimbirul inainte! Ghimbirul nu doar ca imbunatateste digestia, dar ajuta si la o mai buna curatare a colonului. Spanacul contine clorofila care ajuta ficatul sa descompuna si sa elimine toxinele mai eficient. Poti bea acest smoothie la micul dejun. Iti va accelera metabolismul si iti va da energie!

Incearca sa postesti o zi sau doua

Eliminarea carnii si a lactatelor din meniu, macar pentru 1-2 zile, este o idee buna intr-o cura de detoxifiere inainte de Paste! Ii vei da corpului ocazia sa se odihneasca si sa se recupereze. Cu cat mancarea este mai usoara, corpul se va concentra mai putin pe digestie si pe descompunerea potentialelor toxine. Inlocuieste carnea si lactatele cu fructe si legume, cereale integrale, nuci si seminte. Fa-ti supe, piure-uri de legume, legume preparate in cuptor/fierte/pe gratar. Incearca sa diversifici cat mai mult meniul ca sa nu fii tentata sa poftesti la carne.

Bea ceai verde in loc de cafea

Ceaiul verde este diuretic – ajuta la eliminarea toxinelor din corp prin urina. Dar contine si antioxidanti, numiti catechine, care au puterea de a stimuli ficatului si de a-l face sa functioneze mai eficient. Mai mult, un antioxidant pe care il contine ceaiul verde – EGCG – protejeaza ficatul de actiunea daunatoare a toxinelor. Bonus: Ceaiul verde contine cafeina (ce-i drept, in cantitati mai mici decat cafeaua) si iti da energia de care ai nevoie la prima ora! Deci, nu-ti fie teama ca o sa te simti molesita si obosita fiindca renunti la cafea.

Detoxifiere: fara procesate

Carbohidrati, zahar, faina,paine, dulciuri – incearca sa renunti la ele macar cat faci detoxifierea ca sa reduci toxinele si chimicalele din alimentatie. E un pas pe care ar trebui sa-l iei in considerare si pe termen lung daca vrei sa ai un stil de viata sanatos. Concentreaza-te pe alimente cat mai sanatoase si cat mai proaspete. Mananca legume de sezon combinate cu quinoa, bulgur, orez brun, cuscus la mesele principale si salate – vegetalele verzi ajuta la detoxifiere! Daca ti-e pofta de ceva dulce, alege fructele proaspete in locul ciocolatei. Fa-ti smoothie-uri si sucuri si ia-le la pachet la birou!

 

Cine moare în ziua de Paşti sau în Săptămâna Luminată va merge direct în Rai deoarece în această perioadă porţile Iadului sunt Închise.

De Paşti cine merge la biserică pune în sân un ou roşu ca să fie totdeauna rumen la faţă.

Se spune că toţi cei care ciocnesc ouă roşii unul cu altul se vor vedea pe lumea cealaltă.

Omul al cărui ou se sparge mai repede este mai slab şi va muri mai curând.

Cojile ouălor roşii nu se aruncă afară în ziua de Paşti pentru că se duce norocul.

Fetele mari şi flăcăii tineri se uită în apa din fântână când se întorc de la slujbă, ca să fie frumoşi tot anul.

Cine mânăncă în ziua de Paşti caş, va fi tot anul alb la faţă.

În ziua de Paşti e bine să se consume întâi carne de peşte sau de pasăre, pentru ca oamnii să fie iuţi ca peştii şi uşori ca păsările în anul ce urmează.

De o parte şi alta a pragului casei se pune o glie de iarbă verde ca să fie belşug în casă.

Usturoiul sfinţit în această zi împreună cu smirnă şi busuioc este folosit de fete ca să fie plăcute şi apărate de farmece. Usturoiul şi busuiocul acestea, semănate ca să se înmulţească, sunt bune de leac.

Cu lumânarea de la Înviere se înconjoară casa ca să fie protejată. Lumânările de la Înviere se păstrează tot anul şi se aprind pe timp de furtună, inundaţii, fulgere.

Cine doarme în această zi, va avea viermi în straturi.

În ziua de Paşti nu se mătură pentru că face grâul secară.

Nu se cerne în ziua de Paşti deoarece din tărâţe se fac lăcuste care vor ataca culturile.

Cine vrea să ştie dacă va avea noroc, să ia un ou roşu sfinţit din ziua de Paşti şi să-l păstreze până la Paştele următor. Dacă oul e plin înăuntru, e cu noroc, dacă e gol, nu.

Cine vrea să aibă noroc la pescuit, ia o bucăţică de anafură şi o aruncă în apă ca să prindă tot anul peşte.

Dacă plouă în ziua de Paşti, perioada până la Rusalii va fi ploioasă. Dacă bate grindina, anul va fi îmbelşugat.

 

Tot mai multi parinti cauta alternative naturale pentru vopsitul oualor de Paste. Sfecla, sucul de afine sau ceaiul sunt o solutie eficienta si rapida pentru a colora ouale de sarbatori.  Studii recente au relevat o legatura intre vopselele artificiale de vopsit oua pentru Paste si hiperaciditatea in cazul copiilor, de aceea tot mai multe mamici cauta metode naturale pentru toate retetele de Paste. Vopselele naturale sunt un trend pentru ouale de Paste. A vopsi ouale in mod natural necesita uneori o munca laborioasa, iar ingredientele sunt destul de scumpe daca e sa le cumperi de la supermarket sau din piata. Cu toate acestea, vopsirea oualor de Paste poate fi o activitate amuzanta si creativa in acelasi timp. Florile presate sau frunzele pot folosi la decorarea oualor.

Cum vopsim ouale natural?

Iti oferim cateva sugestii pentru a vopsi natural ouale de Paste, cu mentiunea ca nu toate metodele naturale de vopsire sunt eficiente in aceeasi masura.

Oua vopsite de Paste: roz deschis - suc de sfecla

In loc sa fierbeti ouale in sucul de sfecla, le puteti lasa peste noapte. Atentie insa! Fierbeti bine oaule inainte de a le scufunda in sucul de sfecla, pentru ca acesta penetreaza coaja si va puteti trezi cu oul colorat si pe interior.

Oua vopsite de Paste: verde - spanac sau iarba

Spanacul nu este eficient daca este folosit proaspat. Culoarea obtinuta poate fi un gri spalacit, in locul verdelui asteptat. Cu putin noroc insa, zeama de spanac fiert sau de iarba fiarta poate colora ouale de Paste intr-un verde crud deosebit.

Oua vopsite de Paste: galben - sofran de India

Acest condiment da o culoare galbena oualor de Paste, dar necesita mai mult timp pentru ca vopseaua sa prinda. Ingredinte: Cateva varfuri de cutit de sofran puse intr-un borcan cu apa de la robinet.

Oua vopsite de Paste: albastru - varza

Varza rosie va colora ouale de Paste in albastru, desi culoarea vopselei in sine este purpurie. Aceasta vopsea are nevoie de mai mult timp pentru a da culoare oului. Pentru un albastru inchis, ouale trebuie lasate in vopsea peste noapte. Ingrediente: o jumatate de varza rosie, 4 cani de apa; se fierbe 30 de minute.

Oua vopsite de Paste: mov - afine

Aceasta este cea mai simpla metoda de vopsire pentru obtinerea unor oua de un mov intens. Prin zdrobirea afinelor de coaja oului se vor obtine mai multe pete de culoare. Ingrediente: o jumatate de punga de afine congelate, 4 cani de apa; se fierbe 30 de minute.

Oua vopsite de Paste: portocaliu deschis - coaja de ceapa

Cojile de ceapa galbena, pe cat sunt de fragile, pe atat sunt de eficiente in obtinerea oualor de un portocaliu deschis. Ouale se pot fierbe impreuna cu vopseaua, dar acest lucru nu e neaparat necesar. Ingrediente: Cojile de la 6-8 cepe galbene cu 4 cani de apa, fierte timp de 30 de minute.

Oua vopsite de Paste: lavanda - sucul de grapefruit rosu

O alta vopsea naturala perfecta pentru a vopsi ouale de Paste este sucul de grapefruit rosu. Ouale se fierb in suc de grapefruit timp de 45 de minute pentru a capata o culoare lavanda pastel. Adaugarea otetului va accelera vopsirea si culoarea se va pastra mai bine.

Oua vopsite de Paste: maro - ceai sau cafea

Cu cat cafeaua sau ceaiul sunt mai colorate, cu atat culoarea oualor vopsite de Paste va fi mai intensa. Lasati pur si simplu ouale in cafea sau ceai peste noapte, pentru a obtine o culoare maro deschis. Atentie! Ceaiurile cu diverse arome pot da culori diferite.

Oua vopsite de Paste: rosu caramiziu - paprika

Cu trei linguri de paprika sau mai mult, fierte timp de 30 de minute, se pot obtine oua de un frumos rosu-caramiziu.

Oua vopsite de Paste: violet inchis - vin rosu

Diluat sau folosit ca atare, vinul rosu poate fi extrem de eficient in obtinerea unor oua de culoare violet-inchis.

Evitaţi cumpărarea ouălor a căror coajă este crapătă, murdară sau spartă;

La spargere, ouăle nu trebuie să prezinte albuşul tulbure sau amestecat cu gălbenusul ;

Verificaţi data durabilităţii minimale care este înscrisă pe ambalaj şi alte informaţii privitoare la acestea ! Atenţie la modul de depozitare a ouălor! Păstrarea acestor produse la temperatura camerei favorizează dezvoltarea bacteriilor, precum salmonella!

Produsele din oua pentru care sunt necesare anumite temperaturi de depozitare trebuie sa fie depozitate la temperaturile prevazute. Temperaturile de depozitare trebuie sa fie inregistrate continuu, iar viteza de refrigerare trebuie sa fie astfel incat produsul sa atinga cat mai repede posibil temperaturile prevazute. Ambalajele trebuie sa fie depozitate astfel incat sa se asigure ventilatia necesara in spatiul de depozitare.

 

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale pe teritoriul judeţului Prahova, vor fi organizate manifestări religioase şi culturale, inclusiv în aer liber, cu participarea unui public numeros şi un aflux de persoane spre zonele lăcaşurilor de cult creştin ortodox sau către localităţile şi zonele turistice. Premergător sărbătorilor pascale, personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul I.S.U. Prahova execută controale de prevenire la unităţile de cult din judeţ, precum şi la cele destinate cazării persoanelor din incinta ansamblurilor mănăstireşti, în scopul depistării şi înlăturării stărilor de pericol, a cauzelor potenţiale de incendiu şi a altor nereguli specifice.

 În vederea îmbunătăţirii nivelului de securitate al lăcaşurilor de cult pe timpul sărbătorilor pascale, este necesar a se respecta următoarele:

1. ACCESUL credincioşilor în incinta lăcaşului de cult să fie permis în limita capacităţii bisericii, în scopul evitării accidentelor, iar pentru evitarea supraaglomerării bisericii, se recomandă ca aceste manifestări religioase să se organizeze în exterior;

2. INSTRUIREA cetăţenilor înaintea începerii manifestărilor religioase de către slujitorii bisericii, pentru cunoaşterea regulilor ce trebuie respectate în biserică, de către credincioşi, în scopul prevenirii incendiilor, mai cu seamă privind utilizarea lumânărilor, modul de comportare în situaţia izbucnirii unui incendiu, pentru păstrarea calmului şi evitarea panicii pe durata evacuării construcţiei în cazul unei situaţii de urgenţă;

3. MENŢINEREA prin blocare a uşilor de acces / evacuare în poziţie deschisă;

4. PARCAREA autocarelor sau autoturismelor personale să se facă astfel încât să nu se blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie ale pompierilor;

5. MARCAREA vizibilă a ieşirilor şi stabilirea modului de evacuare a persoanelor în caz de pericol, pentru evitarea producerii de accidente;

6. APRINDEREA şi aşezarea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens (în exteriorul construcţiei şi la distanţa de siguranţă faţă de vegetaţie sau elemente combustibile);

7. SUPRAVEGHEREA permanentă a lumânărilor căzute sau consumate, a mijloacelor de încălzire ale lăcaşurilor de cult, precum şi interzicerea fumatului. După terminarea slujbelor religioase, se va asigura scoaterea de sub tensiune a aparatelor electrice şi instalaţiei de iluminat;

8. AMPLASAREA mijloacelor de încălzire şi a lumânărilor la distanţe de siguranţă faţă de materialele combustibile, precum mobilierul din lemn, perdele, covoare sau feţe de masă şi supravegherea acestora pe tot timpul funcţionării, atât în biserici, cât şi în locuinţe;

9. DEPLASAREA oamenilor cu lumânările aprinse, pietonal sau în autovehicule, se va face cu mare atenţie, astfel încât flacăra să nu fie în apropierea hainelor şi părului acestora ori a obiectelor combustibile;

10. DOTAREA obligatorie a lăcaşurilor de cult cu mijloace de primă intervenţie şi menţinerea acestora în stare permanentă de funcţionare, dublată de instruirea corespunzătoare a personalului.

Pentru a putea petrece în linişte şi siguranţă  Sfintele Sărbători Pascale, trebuie să avem în vedere anumite aspecte ce ţin şi de apărarea împotriva incendiilor, astfel:

pe timpul desfăşurării slujbelor religioase cu public numeros uşile de acces/evacuare se vor menţine în poziţie deschisă;

•evitaţi accesul în interiorul bisericilor peste limita capacitatii acestora, pentru a nu produce aglomerări care pot favoriza diferite accidente;

•vor fi lăsate culoare libere, pe centru,  pentru a asigura o evacuare rapidă;

•utilizaţi locurile special amenajate pentru depunerea lumânărilor aprinse, de preferinţă în tăvi metalice umplute cu nisip.

În ceea ce priveşte schiturile şi mănăstirile trebuiesc respectate reguli şi măsuri de protecţie la foc, dat fiind faptul ca acestea sunt prevazute şi cu spaţii de cazare, astfel:

•instalaţiile electrice şi de alimentare cu gaze trebuiesc realizate şi exploatate conform reglementărilor tehnice în vigoare şi sunt obligatorii verificările periodice efectuate de către persoane autorizate în acest sens;

•mijloacele şi sistemele de încălzire locală sau centrală, vor fi realizate şi exploatate în condiţiile prevăzute de reglementările tehnice în vigoare;

•coşurile de evacuare vor fi curăţate periodic şi protejate termic faţă de materialele combustibile ale podurilor şi acoperişurilor;

•se vor asigura rezerve de apă pentru intervenţia la un eventual incendiu cât şi mijloace de primă intervenţie;

•turiştii vor fi avertizaţi în ceea ce priveşte respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor şi pentru mai multă siguranţă spaţiile în care aceştia sunt cazaţi vor fi verificate periodic.

În eventualitatea producerii unei situaţii de urgenţă, se acţionează imediat pentru:

•evacuarea tuturor ocupanţilor clădirii precum şi a bunurilor importante adăpostite, în ordinea valorii;

•anunţarea evenimentului la numărul 112 – apelul unic de urgenţă;

•stingerea incendiului cu mijloacele de primă intervenţie.

Cocaină este un alcaloid extras din coca. Se intrebuinţează ca analezic, în gargarisme, sau în poţiune (angină, durere de stomac, tusă măgărească, oftică, răul de mare), ca anestezic în alifie, 1/20 vaselină (boalele de ochi), sau în injecţii pe sub piele, 1/5o apă distilată, în operaţiile mici (scoatere de dinţi şi măsele, abcese, ipertrofie de amigdale) şi diferite operaţii la ochi.

Otrăvirea cu cocaină are următoarele semne: căldură în obraz, turburare a vederii, lărgirea pupilelor, apăsare în piept, puls mic, excitaţie, la unii moleşeală.

Tratament vom face ca bolnavul să verse gâdilind omuşorul, sau dându-i ipeca, apoi fierteră de coaje de stejar, de frunze de nuc, sau tanin. Se mai dă cafea, ceaiu, şampanie, injecţii de cafeină, de eter, sau respiraţie artificială.

Cocainomanie. Este intoxicaţia cronică prin cocaină. După cătva timp de intrebuinţare această otravă devine o necesitate, fără de care organismul nu se simte bine. Cocaina de obiceiu se trage pe nas (ca tabacul) şi mai rar se ia sub formă de praf. Cocainomania se răspândeşte mai repede ca celelalte toxicomanzi căci printr'un simplu gest discret praful ucigător, fără miros denunţător şi care nu pătează e dus la nas, aproape fără să fie văzut. Beţia cocainică, la fel cu cea de opiu produce o stare de bucurie, dar pe când opiul e calmantul ce dă linişte deplină, cocaina este excitantul violent, care agită, de aceea mulţi literaţi, artişti şi oratori cer cocainei vigoarea care le lipseşte.

Beţia de cocaină constă, la început, intr'o senzaţie de frig la faţă, pielea devine palidă, vărsături, palpitaţii şi insomnie. La cei obişnuiţi, aproape imediat, se produce o stare de bine, specială, care durează două, sau trei ore şi care se va traduce în afară printr'o mulţumire de sine, vioiciune a trupului şi a spiritului, un sentiment adânc de putere şi de inteligenţă superioară.

Cocainomanul îşi găseşte memoria excelentă, judecata sigură, se inflăcărează, devine vorbăreţ, gesticulează, face jocuri de cuvinte, proaste deseori. Femeia flecăreşte, trăncăneşte; bărbatul devine intreprinzător şi pune la cale afaceri insemnate pentru care sunt admiraţi de cei necunoscători. După cele trei ore de încântare te cuprinde tristetea, desperarea, spaima, vin idei de sinucidere, eşti prăbuşit.

Spre a veni în ajutor iei din nou cocaină si din nou eşti inteligentul superior, omul deosebit. Dar de la o vreme, tot mărind dozele, memoria şi voinţa îţi slăbesc, pierzi simţul moral si al controlului, faci fapte neingăduite. Pofta sexuală, care îţi creştea la început, acum dispare. Digestia e greoaie, constipaţia alterneaza cu diareia. Câteva halucinațiuni dau semnalul de alarmă, amintând confuzia mentală si delirul. In această confuzie mentală iei propria-ţi umbră drept un animal nemaipomenit, perdelele ferestrelor îţi par oameni cari te ameninţă, trecătorii de pe stradă se fac când mari, când mici. Acolo unde nu e nimic tu vezi roiuri de albine sburând în jurul tău, în aer iţi pare că pluteşte un praf strălucitor, auzi motoare de aeroplane, când nimeni nu le aude, clopotele bat numai pentru tine, asculţi cu frică cum urlă fiarele sălbatece, iar tu, care odinioară străluceai de forţe, acum ghemuit tremuri de groază. Iţi simţi corpul năpădit de paraziţi, cari îţi rod carnea, îi vezi cum umblă, îi prinzi şi falnicul tau călcâiu de dată striveşte sigur aceste insecte inchipuite. Iei acul să scoţi de sub piele puii lor, te răneşti şi te sgârii. Altă dată te crezi persecutat, ai delir de persecuţie, te plângi ia autorităţi, acuzi oamenii cărora nici un le-a trăsnit prin minte să-ţi facă vreun rău, devii violent, eşti coprins de o gelozie feroce, nemotivată şi atunci omori, sau te sinucizi.

Cocainomanul ascunde păcatul, e mincinos. Ei se cunoaşte insă, pentru că are aspectul imbătrânit, tremurături şi slăbiciuni musculare, pupilele dilatate, escoriaţiuni pe corp, făcute cu acul, pentru a-şi scoate paraziţii, halucinaţii, nasul cu nările lărgite şi inflamate şi cu peretele despărţitor perforat. Tratamentul: oprirea cocainei şi internarea bolnavului într'un spital, ori sanatoriu. Să se ia severe măsuri contra traficanţilor şi localurilor clandestine unde se practică toxicomaniile.

lectură oferită de kolectionarul.ro

 

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework