Menu
Tablet menu

Pe 14 nu e doar Valentine's Day. Ghici ce se mai sarbatoreste. IMPORTANT Recomandat

Fundaţia Română a Inimii şi Societatea Română de Cardiologie celebrează, sâmbătă, 14 februarie 2015, Ziua Naţională a Prevenţiei Cardiovasculare, eveniment ce are drept scop promovarea sănătății prin încurajarea unui stil de viață cu accent pe activitatea fizică în scop recreactiv. Cu această ocazie, Fundaţia Română a Inimii cere autorităţilor o legislaţie actualizată şi o finanţare adecvată pentru prevenţia bolilor cardiovasculare. Demersul Fundaţiei Române a Inimii vine ca urmare a faptului că România se află printre ţările cu cea mai ridicată incidenţă a cazurilor de boli cardiovasculare. Conf. Dr. Ioan Mircea Coman, preşedintele Fundaţiei Române a Inimii, a declarat: „Suntem aici pentru a reaminti autorităţilor că vorbim de o prioritate majoră. Suntem aici pentru a solicita o legislaţie actualizată şi o finanţare adecvată, care să asigure identificarea precoce şi tratamentul eficient al celor la risc; doar astfel vom asigura menţinerea unei tendinţe pozitive în controlul bolilor cardiovasculare şi vom putea reduce decalajul actual faţă de alte ţări europene”. Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces atât în România, cât şi la nivel mondial, 17,3 milioane de oameni fiind ucişi anual de aceste afecţiuni, iar numărul deceselor este de aşteptat să crească la 23,6 milioane până în 2030, potrivit unui raport al American Heart Association. “Prevenţia este calea cea mai eficientă pentru reducerea mortalităţii şi morbidităţii cardiovasculare. Este datoria noastră, a tuturor celor ce activăm în serviciile medicale, în învăţământ, în mişcarea sportivă sau în mass-media să asigurăm informarea corectă a populaţiei privind factorii de risc şi să promovăm un stil de viaţă şi alimentar sănătos”, a adăugat Preşedintele Fundaţiei Române a Inimii.În categoria bolilor cardiovasculare intră mai multe afecţiuni, printre care: cardiopatia ischemică, hipertensiunea arterială, tulburările de ritm, miocardita, pericardita şi endocardita. Toate acestea pot duce în final spre tabloul sever de insuficienţă cardiacă. De altfel, încă mulţi români sub 45 de ani mor din cauza unor afecţiuni ale inimii, iar diabetul zaharat, care are un factor major de risc cardiovascular, afectează aproape 12% din populaţia adultă a României. Fumatul, alimentaţia excesivă ( bogată în grăsimi şi dulciuri), stresul şi sedentarismul ar trebui evitate, pe cât posibil, pentru reducerea bolilor cardiovasculare. Câteva schimbări în stilul de viață pot contribui major la protejarea sănătății noastre. Pas cu pas Fundaţia Română a Inimii şi Societatea Română de Cardiologie încurajează adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi promovează importanţa exerciţiilor fizice în menţinerea unei inimi sănătoase. De Ziua Naţională a Prevenţiei Cardiovasculare, Fundaţia Română a Inimii încurajează populaţia de toate vârstele să îşi înceapă ziua cu un set de exerciţii fizice şi cu un mic dejun sănătos. Pas cu pas, puteţi controla factorii de risc ai bolilor cardiovasculare, precum:  Colesterolul  Fumatul  Hipertensiunea arterială  Obezitatea  Diabetul  Lipsa activităţii fizice Pentru mai multe informații, vă rugăm să ne contactați – Fundaţia Română a Inimii, Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected]

Articole înrudite

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

înapoi la partea de sus

BEST OF

Style I Style II Style III