Menu
Tablet menu
Coral Impex Ploiesti Coral Impex Ploiesti

Coral Impex explica cum se face dezinsecția in Ploiesti

Prin prezenta SC CORAL IMPEX SRL, cu sediul social în Ploieşti, str. Peneș Curcanul, nr.8, bl.151C, ap.10, reprezentată prin Director General Alexandru Badea, va aduce la cunoştinţă că în perioada 04 - 14 iunie 2015 se vor efectua servicii de dezinsecţie pe domeniul public al municipiului Ploieşti, în baza contractului de concesiune nr. 14393/17.08.2010.

Produsele insecticide utilizate sunt:

K-othrine EC 25, având substanţa activă deltamethrin, folosit pentru combaterea insectelor adulte;

Biopren 50 LML, insecticid pentru combaterea larvelor, având substanţa activă

S-metopren.

Suplimentar pot fi utilizate şi alte substanţe avizate de Ministerul Sănătăţii. Produsele menţionate se regăsesc în Registrul Naţional al Produselor Biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană de Ministerul Sănătăţii şi fac parte din grupele Xn (gr. III), respectiv Xi (gr. IV) de toxicitate. Acţiunea se desfăşoară în conformitate cu prevederile Ordinului 119/2014 şi cu recomandările Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie Cantacuzino, privind activităţile de dezinsecţie la nivel comunitar. Pentru ca activitatea de dezinsecţie să fie eficientă, aceasta trebuie efectuată în mod unitar, la nivelul întregii localităţi, atât pe domeniul public cât şi privat. În acest sens, facem apel către cetăţeni, asociaţii de locatari/proprietari, agenţi economici şi instituţii publice să efectueze activitatea de dezinsecţie pe proprietăţi, în clădiri şi în subsolul blocurilor, concomitent cu acţiunea municipalităţii pe domeniul public. Activitatea de dezinsecţie este realizată de societatea CORAL IMPEX SRL, cu utilaje portabile şi autopurtate, conform contractului de concesionare a serviciului public de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie în municipiul Ploieşti. În cazul în care condiţiile meteorologice vor împiedica desfăşurarea acestei acţiuni, perioada de efectuare a activităţii de dezinsecţie va fi prelungită. Vă rugăm ca în perioada menţionată să luaţi toate măsurile care se impun în vederea protejării familiilor de albine din municipiu, în caz contrar Primăria municipiului Ploieşti şi SC CORAL IMPEX SRL sunt absolvite de orice responsabilitate.

DIRECTOR GENERAL, ALEXANDRU BADEA

 

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected]

Articole înrudite

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

înapoi la partea de sus

BEST OF

Style I Style II Style III