Prosport minte! Dezmințire privind situația lui Hamza Younes

Prosport minte! Dezmințire privind situația lui Hamza Younes

În legătură cu articolul apărut astăzi, 13 ianuarie, în ediția online a săptămânalului Fanatik, semnat de către Adrian Dumitru și intitulat <“Lupii” îl dau afară pe Hamza Younes. Motivul “divorţului” e năucitor>, patronul FC Petrolul Ploiești, Dan Capră, face următoarele precizări:

”Până în acest moment, clubul nu a primit nicio ofertă oficială pentru un eventual transfer al lui Younes Hamza, în ciuda declarațiilor apărute în presă în ultima perioadă. FC Petrolul Ploiești nu intenționează să se despartă de atacantul tunisian decât atunci când acesta își va manifesta dorința de a pleca și va avea o ofertă concretă și avantajoasă atât pentru el, cât și pentru club. Într-adevăr, Hamza este unul dintre cei mai iubiți jucători ai echipei de către publicul ploieștean, dar și unul dintre preferații mei, apreciindu-i întotdeauna determinarea și dorința de a marca la fiecare meci. Țin să le reamintesc celor de la Fanatik că Hamza este golgheterul echipei noastre și nicidecum ”sursa tuturor lucrurilor negative din relaţia echipă-conducere, tunisianul fiind văzut principalul artizan al răscoalelor financiare”, așa cum eronat l-a caracterizat autorul respectivului articol. Nu este pentru prima dată când ziariștii de la Fanatik inventează subiecte în legătură cu situația existentă la FC Petrolul Ploiești, astfel încât mă văd nevoit să le atrag atenția că aceste dezinformări îi discreditează doar pe ei, și nu vor avea darul de a destabiliza în niciun fel atmosfera excelentă existentă în cadrul clubului nostru. Totodată, țin să infirm categoric declarații apărute astăzi, 13 ianuarie, și pe alte site-uri de profil în legătură cu Younes Hamza, acestea fiind niște invenții grosolane, care demonstrează că respectivii jurnaliști nu țin cont nici de cea mai elementară deontologie”.

Dan Capră, patron FC Petrolul Ploiești

 

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework