Cat era SPAGA la un spital din Ploiesti daca voiai sa vinzi alimente bolnavilor

Adrian Strâmbeanu, fostul director al Spitalului Județean de Urgență din Ploiești, a primit o mită de tot râsul, pentru a influența achizițiile de alimente. Asta, chiar dacă avea un salariu de 1.800 de euro pe lună. Adrian Strâmbeanu, fostul director al Spitalului Județean de Urgență Ploiești (SUJP), a fost trimis ieri în judecată pentru abuz în serviciu și luare de mită, în dosarul deputatului Mircea Roșca (PNL). Procurorii DNA au investigat în acest caz mai multe intervenții la autorități publice locale, în favoarea unor afaceriști. Este vorba de contracte publice acordate ilegal, cele mai prejudiciate instituții fiind SUJP - cu peste 96.000 de lei, Consiliul Județean Prahova- cu aproximativ 69.000 de lei și DGASPC Centrul Călinești - cu peste 47.000 de lei. Strâmbeanu este acuzat că a favorizat, într-un conract de livrare de produse alimentare, firma lui Adrian Rotilă, vărul lui Roșca. În 2013, directorul a primit de la Rotilă, în perioada Sărbătorilor Pascale, un miel și o sabie de colecție. Și Marian Rotaru, economist la Serviciul Achiziții al SJUP, a primit, în 2013-2014: o ușă din tâmplărie termopan, o masă cu banchete din lemn și o umbrelă pliabilă, pentru grădină, și două excursii în Delta Dunării.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework