Plagiatul nu e înșelăciune. Asa zic ei!

Codul penal va continua să tolereze fraudarea prin plagiat a procesului de obținere nemeritată a diplomelor și titlurilor, pe baza unor lucrări neoriginale de diplomă, licenţă și doctorat, în baza cărora plagiatorii vor putea continua să ocupe funcții și beneficieze de diverse avantaje materiale în urma participării, alături de alți concurenți cinstiți în diverse concursuri și competiții. În şedinţa din 4 martie 2015 a plenului Senatului, cu 85 de voturi ale senatorilor PSD, LC și UDMR, din 116 prezenți, conform listei prezentate mai jos, a fost respinsă inițiativa legislativă pentru modificarea Codului penal, detalii suplimentare aici (VIDEO) http://youtu.be/kFJwAZaHJAY și aici (WEB) http://www.senat.ro/legis/lista.aspx?cod=18412 Urmează votul Camerei Deputaților. Plagiatul poate fi pedepsit în România pentru furt intelectual, doar în cazul în care autorul lucrării reclamă așa ceva, conform Legii nr.8/1996 a drepturilor de autor și drepturile conexe. Rămân, însă, nepedepsite restul efectelor produse de plagiat, care generează un conflict major în societate, pentru că prin recurgerea la înșelăciune plagiatorii obțin nemeritat diplome și titluri, pe baza unor lucrări neoriginale de diplomă, licenţă și doctorat, și tot prin înșelăciune, plagiatorii ocupă funcții și beneficiază de diverse avantaje materiale participând, alături de alți concurenți cinstiți în diverse concursuri și competiții, perturbând orice competiție onestă. În luna septembrie 2014, Vicepreședintele Comisiei Europene pe probleme de justiţie, Doamna Viviane Reding, a emis câteva clarificări cu privire la problematica plagiatului în UE: ”Voi răspunde îngrijorărilor exprimate cu privire la combaterea plagiatului comis în scopul obţinerii unei diplome sau a unui titlu academic. Comisia Europeană este de acord că acest comportament este dăunător nu doar pentru autorul lucrării plagiate, ci şi pentru instituţiile care conferă plagiatorului avantajul nemeritat”, detalii aici: http://www.tody.ro/document/2014-06-19-Raspunsul-comisarului-UE-Viviane-Reding-despre-asimilarea-plagiatului-cu-inselaciunea Cu atoate aceste, actuala legislaţie din România nu va permite sancţionarea acestor practici care reprezintă, în mod evident, o înşelăciune de care beneficiază autorii plagiatelor. Perpetuarea acestor practici şi lipsa pedepselor exemplare în cazurile de plagiat, vor duce la situația în care diplomele şi titlurile obţinute în România nu vor mai fi recunoscute pe plan internațional sau cel puțin vor fi știrbite de prestigiul internațional, ceea ce ar reprezenta o sancţiune severă, nemeritată, pentru cei care îşi obţin titlurile respective pe merit.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework