Profesor de nota 4 - Urlete! Jigniri! Ameninţări si pedepse! Asa se preda in clasa I in Ploieşti

Profesor de nota 4 Profesor de nota 4

Myploiesti.ro incepe, la finalul acestui an scolar, campania "Profesor de Nota 4", prin care vrem sa sprijinim parintii copiiilor abuzati fizic si psihic de profesori care n-au mai fost de mult la o evaluare psihologica, care nu stiu sa predea, care isi umilesc elevii sau ii jupoaie de bani. Continuam serialul cu povestea unei mamici din Ploiesti care explica cum se fac manevrele cu notele din catalog, astfel incat copii sa plateasca bani grei pe pregatiri.

Urlete! Jigniri! Ameninţări! Şi pedepse! E tratamentul pe care o învăţătoare din Ploieşti l-ar fi dat, elevilor săi de clasa întâi. Prima care s-a revoltat a fost o mamă care a aflat de la fiica ei că învăţătoarea i-ar teroriza pe copii, la şcoală. Dascălul nu a recunoscut nimic, aşa că a înregistrat-o la cursuri. În înregistrări, se aude cum învăţătoarea îi face nesimţiţi pe copii şi chiar îi ameninţă cu poliţia. Aşa ar fi încercat să-şi stăpânească elevii, învăţătoarea Angelica Puie, de la şcoala Nicolae Titulescu din Ploieşti. Prin ţipete. Înregistrările au fost făcute anul trecut, în septembrie. Atitudinea învăţătoarei a fost descoperită de mama unei eleve, după ce fetiţa ei i-a povestit umilinţele prin care trece la şcoală. De frică, fata se trezea noaptea din somn, plângând. Pe cele şase ore de înregistrări se aude cum învăţătoarea urlă, de mai multe ori, necontrolat, la copii. Mama care a scos totul la iveală şi-a mutat copilul, la o altă şcoală. Învăţătoarea Angelica Puie susţine că nu este vocea sa pe înregistrări. Directorul şcolii nu a vrut să comenteze incidentul. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Prahova au deschis o anchetă. Cazul de la Ploieşti pare tras la indigo cu povestea învăţătoarei din Cluj care a umilit în urmă cu trei luni, un elev de clasa întâi, pentru că nu a putut să rezolve un exerciţiu la matematică. Învăţătoarea de la Ploieşti este de 39 de ani în învăţământ. Anul viitor ar urma să se pensioneze. 

 

Daca aveti probleme cu un profesor, scrieti-ne la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Anuntati-va prietenii si rudele, pentru ca acum, cand justitia isi face treaba, este momentul cel mai bun pentru a scoate din sistemul educational profesorii care si-au pierdut de mult competenta si vocatia. Nu uita sa dai SHARE acestui text.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework