Cand intra în vigoare Legea privind procedura insolvenței persoanelor fizice

Intrarea în vigoare a Legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice se amânată cu un an Guvernul a aprobat, prin Ordonanță de Urgență, prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, până la 31 decembrie 2016. Amânarea cu un an a intrării în vigoare a legii a fost decisă în condițiile în care, o parte din mecanismul de aplicare nu este încă pregătit, iar normele metodologice de implementare nu au fost adoptate. Prin măsura aprobată astăzi de guvern, se asigură timpul necesar pentru procesul de consultare publică asupra normelor de aplicare a legii, iar ulterior, pentru adoptarea lor de către Guvern. De asemenea, se prelungește perioada în care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului are sarcina să înființeze cele 42 de Comisii de insolvență la nivel teritorial și Comisia de insolvență la nivel central, cu scopul de a avea un sistem național care să asigure corectitudinea și transparența în materia insolvenței persoanei fizice. ANPC va organiza concursurile pentru angajarea personalului din cadrul Comisiilor de insolvență și va face demersurile pentru dotarea spațiilor în care vor funcționa Comisiile de insolvență. Până la jumătatea lunii ianuarie, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri vor prezenta Guvernului un plan al măsurilor necesare pentru pregătirea implementării acestei legi, care să conțină etapele, termenele de realizare și responsabilii. De asemenea, ANPC are sarcina să prezinte Guvernului raportări trimestriale privind realizarea acestui plan de măsuri menit să pregătească intrarea în vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice. Neprelungirea termenului de intrare în vigoare a Legii nr.151/2015, ar determina imposibilitatea aplicării procedurii administrative de insolvență pe bază de plan de rambursare și a procedurii simplicate de insolvență, în condițiile inexistenței, respectiv, subdimensionării structurilor administrative de implementare.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework