Veolia finanteaza plantarea a 500 de copacei în Parcul Municipal Ploiești Vest

Proiectul ecologic “Plantăm Viitor Verde” desfășurat de Primăria Municipiului Ploiești, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova (ISJPH), intră, pe 13 aprilie 2017, într-o nouă etapă, şi anume aceea de plantare în Parcul Municipal Ploiești Vest a 500 de puieți de diferite specii.

Derulat în două etape, desfășurate în perioada noiembrie 2016 - aprilie 2017, proiectul, ce vizează reamenajarea componentei peisagistice şi de mediu a unuia dintre cele mai mari parcuri din Ploiești, în beneficiul comunității şi cu sprijinul comunității, include, în această etapă, şi o componentă educațională.

Prin asocierea cu ISJPH se vizează aducerea aproape de proiect, în special, şi de mediul înconjurător în general, a elevilor din școlile şi liceele din orașul Ploiești,” a declarat Florin Adrian Dobre, primar al Municipiului Ploiești. Astfel, elevii au fost invitați să se înscrie voluntari în campanie şi, alături de adulți implicați în proiect, angajați ai Primăriei sau alți voluntari, cetățeni ai Municipiului Ploiești, vor contribui împreună, la înfrumusețarea parcului, în beneficiul atât al locuitorilor din zonă, cât şi al întregului municipiu Ploiești.

Micii ecologiști vor beneficia, pe parcursul acțiunii de plantare, de sfaturi practice privind îngrijirea copacilor plantați de către ei, acțiunea ecologică dobândind astfel şi valențe educative,” a declarat Prof. Oprea Nicolae Angelescu, Inspectorul General al ISJPH. “Ne dorim ca ei sa învețe să respecte natura, să o înțeleagă și să o iubească”, a continuat acesta.

Un partener important în desfășurarea acestui proiect este Veolia Energie Prahova, care a răspuns pozitiv la solicitarea noastră şi ne este alături în această a doua etapă, punând la dispoziție întregul material săditor, materiale auxiliare, precum şi o echipă de voluntari, angajați ai companiei, care să ajute la sădirea puieților” a mai declarat Florin Adrian Dobre, primar al Municipiului Ploiești.

Deoarece acțiunea are ca şi motiv central comunitatea Municipiului Ploiești, Primăria lansează, pe această cale, o invitație tuturor reprezentanților presei de a se alătura acestui proiect. Astfel, va fi delimitată o alee a jurnaliștilor, unde, toți aceia care vor dori, vor putea planta alături de ceilalți voluntari: mesteceni, frasini sau tei.

Următoarea etapă a proiectului va urmări evaluarea rezultatelor: numărul de puieți şi rata de creștere a acestora (aprilie-mai) iar în final, în data de 5 iunie, de Ziua Internațională a Mediului va avea loc premierea participanților, în cadrul unei ceremonii festive.

 

 

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework