90% grad de ocupare pe Valea Prahovei pentru minivacanţă de 1 decembrie

În cadrul Târgului de Turism al României unde au participat peste 230 de agenții și touroperatori, ce tocmai s-a încheiat preferinţele turiştilor rămân constante iar concluzia este clară: Prahova este din nou în top. Deja pentru minivacanţă de 1 decembrie gradul de ocupare al unităţilor pe Valea Prahovei este de peste 90%. Pentru perioada de Crăciun şi Revelion turiştii au rezervat deja aproape toate locurile disponibile. În Sinaia, Buşteni şi Azuga, pentru Crăciun 70% din locurile disponibile sunt rezervate, în timp ce pentru Revelion în aceleaşi staţiuni mai mult de 95% din locuri sunt deja ocupate. Şi zonele Breaza şi Campina au urcat în topul preferinţelor turiştilor, pentru minivacanţa de 1 decembrie având deja un grad de ocupare de 60%. Pentru Crăciun în Campina gradul de ocupare se ridică la 60% iar la Breaza 50%, în timp ce pentru Revelion ambele au un grad de ocupare de peste 65%. Pentru minivacanţa de 1 decembrie turiştii vor plăti în medie pentru un pachet de 4 nopţi la un hotel de 4 stele 640 lei/persoană (cu mic dejun, cină festivă, open bar şi program artistic inclus), sau 472 lei/persoană la o vilă de 3stele (cu mic dejun şi cina barbeque la foc de tabără inclus). Pentru perioada de Crăciun, un pachet de 4 nopţi la un hotel de 4 stele care include cină festivă de Crăciun vă costa aprox 1800 de lei/persoană, în timp ce la 3 stele turiştii vor achita 1300 lei/persoană pentru același tip de pachet. Pentru Revelion pachetele includ cină festivă în noaptea dintre ani, şi vor costa la un hotel de 4 stele peste 3000 lei/persoană în timp ce la 3 stele peste 2000 de lei/persoană, iar la o vilă de 3 stele - 1200 lei/persoană.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework