Târg de joburi pentru puscariasii cuminti din Ploiesti

Peste 50 de persoane private de libertate vor participa vineri, 25 octombrie la o bursă specială a locurilor de muncă. Evenimentul va avea loc la Casa Sindicatelor din Ploiești, în intervalul orar 9.00 – 13.00. Acest târg este destinat deținuților propuși pentru eliberare condiționată, aflați în prezent în detenție la Penitenciarul Ploiești. Aproximativ 80 de locuri de muncă vor fi prezentate de cei zece angajatori care vor participa la târg. Oferta de locuri de muncă este preponderent în vânzări, construcții sau servicii: sudor, zidar, vopsitor, șofer, lăcătuș mecanic, dar vor fi și oferte pentru muncitori necalificați. 

Mergi sa vizitezi manastirea Varbila, arata superb dupa restaurare - GALERIE FOTO

Azi s-au finalizat lucrările de de restaurare şi punere în valoare a Ansamblului Medieval al fostei Mănăstiri Vărbila din comuna Iordăcheanu, langa Ploiesti. Lucrările s-au realizat cu fonduri nerambursabile obţinute prin programul Regio, iar Parohia Varbila, a primit de la UE 1,5 milioane de euro. 

Unul dintre cele mai vechi aşezăminte religioase, ansamblul fostei Mănăstiri Vărbila, înscris în lista monumentelor istorice ale judeţului Prahova, se află la circa 20 de km depărtare de Ploieşti, în satul Vărbila, comuna Iordăcheanu. Mănăstirea, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este atestată documentar la începutul veaului al XVI – lea şi face parte din categoria monumentelor istorice grupa A, de valoare naţională şi universală. S-au restaurat Casa Egumeneasca, zidul de incintă, pictura interioara si catapeteasma, plus amenajări interioare şi peisagistice. 

Întregul complex restaurat, casa egumenească - cu expoziţiile permanente, amplasamentul complexului pe „Drumul Vinului”, în mijlocul unei perdele de pădure de peste 2000 de hectare, si vecinătatea cu alte obiective istorice precum Biserica de Lemn a Reginei Maria, aflată la Jercălăi, Complexul religios de la Apostolache, Biserica Galbenă şi Conacul Bellu de la Urlaţi, Casa Memorială Constantin Stere de la Bucov, sunt tot atâtea argumente care pledează pentru turism in zona.

VEZI GALERIE FOTO

 

Lefuri babane, pentru un nou set de politicieni, la Conpet SA Ploiesti

Conpet Ploieşti, companie de transport al ţiţeiului şi derivatelor din petrol prin conducte, a convocat acţionarii în Adunare Generală pe 27 noiembrie pentru a alege noii membri ai Consiliului de Administraţie. În prezent, consiliul de administraţie al Conpet este format din şapte membri: Liviu Ilaşi, care deţine şi funcţia de director general, Cristiana Chiriac, preşedintele CA, Adrian Lupu, Adrian Moldovan, Darius Meşca, Georgeta Gealăp şi Radu Bugică. Data limită până la care se pot depune candidaturi pentru CA este 11 noiembrie. Fiecare dintre ei incaseaza 20% din salariul directorului general. 

Sfaturi pentru studentii la comunicare, de la Iulia Tănase - IMAGE PR

Imbina teoria cu practica ca atunci când joci un joc de strategie. Ce înveţi la școală trebuie adaptat în practică. Poţi ajunge un consultant adevărat doar acumulând experienţă. Un bun practician de relaţii publice nu trebuie să fie self-sufficient. Nu trebuie să se limiteze niciodată doar la ce știe, la cum ştie. În fiecare zi afli lucruri noi. Trebuie să fii tot timpul la curent cu ce se întâmplă pentru a putea face conexiuni între lucruri. Aş începe cu citirea ştirilor, nu doar a headline-urilor, ci citirea lor cu adevărat. Aşa o să poţi fi la curent nu doar cu ceea ce se întâmplă, ci o să poţi învăţa şi cum se scrie o ştire şi o să îţi poţi îmbunătăţi vocabularul. Tot de la ştiri aş pleca şi le-aş recomanda să îşi exerseze cât de des pot abilitatea de a scrie, pe diverse subiecte şi în diferite forme. Să se uite la Veep, MadMen, WestWing sau Wag the Dog, filme care au la bază multe dintre componentele meseriei noastre. Experienţa de lucru într-o agenţie de PR este un câştig important pentru orice student la comunicare.  Celor care îşi doresc cu adevărat să înţeleagă cum se lucrează intr-o agenţie le recomand sa faca interviuri informale cu oameni din industrie pe care ii admiră profesional. Recomand să fie deschişi către orice tip de meserie care le poate dezvolta abilităţile de comunicatori şi să îşi stabiliească aşteptările corect. Șansele să obţină de la terminarea facultăţii un job de PR Director într-o agenţie sau într-un departament de comunicare al unei companii mari sunt aproape inexistente. Prima experienţă poate fi un job într-o redacţie de ştiri a unei televiziuni sau a unui post de radio, poate fi la revista facultăţii sau voluntariat pentru asociaţiile sau pentru evenimentele de profil. Toate reprezintă un bun început pentru meseria noastră.

Mai multe sfaturi pe printreranduri.eu

De unde vine expresia IMI MERGE NETUL CA O P##A? Vezi explicatia!

 O celula umana contine 75 MB informatie genetica. Un spermatozoid contine 37,5 MB. Intr-un mililitru de sperma sunt 100 milioane de spermatozoizi. In medie, la o singura ejaculare se elibereaza 2,25 ml in 5 secunde. Deci, putem spune ca latimea de banda a p##ii este: (37.5MB x 100M x 2,25)/5 = 1687 500 000 000 000 = 1.687,5 TeraBytes/secunda. Asa cum se vede, p##a este cel mai ineficient mediu de comunicatie. Iata de ce: se face broadcast cu 1.687,5 TB/s, cu speranta ca POATE 37,5 MB din ei vor ajunge la destinatie, adica o infima parte. In plus, are si o latenta uriasa, intrucat primeste ACK-ul (acknowledgement-ul) cam in 15 zile, si raspunsul la cerere se compune in 9 luni.

Astfel se explica de ce lumea zice: "Imi merge net-ul ca o p##a!"

sursa foto: homenetrouter.com

 

Se cauta muncitori pentru demolari. Vezi toate joburile disponibile in Ploiesti

MESERIAADRESA LOCULUI DE MUNCANR. LOCCONDITII  DE  OCUPARE / CONDITII OFERITE

Agent comercialPl., str. Poligonului, nr.1, tel/fax: 0244 531355, 598854, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 3 ani, studii medii, per nedeterminata

Agent vanzariPl., str. Ardealului, nr.2, tel: 0244 575751, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 5 ani, studii medii, per determinata, timp partial

Ajutor bucatarPl., str. Gh. Grigore Cantacuzino, nr.328, tel: 07354746881vechime in domeniu, per nedeterminata

Asistent managerPl., str. Ardealului, nr.2, tel: 0244 575751, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 5 ani, studii superioare, per determinata, timp partial

Automatist (electrician intretinere automatizari)Pl., str. Stadionului, nr.23, tel/fax: 0244 384716, 021 3053607, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. vacante pentru Floresti, vechime in domeniu, studii medii, per determinata, tichete de masa

BetonistValea Calugareasca, sat Arva, nr.36A, Cladirea C65, tel/fax: 0244 235036, 0244 Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 1 an, studii medii, per determinata

BrutarPl., str. Gheorghe Grigore Cantacuzino, nr.77, tel: 07293459261vechime 1 an, studii medii, per nedeterminata

BucatarPL.,str.Ghe.Gr.Cantacuzino, nr.287, tel 07294467251perioada nedeterminata, calificare in domeniu, vechime 5 ani

BucatareasaPl., str. Gh. Grigore Cantacuzino, nr.328, tel: 07354746882vechime in domeniu, per nedeterminata

CalcatorPaulestii Noi, str.Principala, nr.1, tel/fax: 0244 4338365loc vacant Paulesti, vechime 3 ani, per neterminata, tichete de masa, transport

Confectioner-asamblor articole din textilePaulesti, str. Principala, nr.1, tel: 0244 306752, 0244 43375110vechime 2 ani (la masina de cusut), calificare, per nedeterminata

Confectioner-asamblor articole din textilePl., str. Republicii nr.146-150, tel: 0344 401127, 0745 13131910vechime 1 an, studii medii, per nedeterminata

Confectioner-asamblor articole din textilePaulestii Noi, str.Principala, nr.1, tel/fax: 0244 43383630loc vacant Paulesti, vechime 1 an, per neterminata, tichete de masa, transport

Confectioner, prelucrator in industria textila (masinist)Mizil, str. M. Bravu, nr.63, tel/fax: 0244 253259, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. vacante pt Mizil, vechime in domeniu min 1 an, tichete de masa, per nedeterminata

Controlor calitatePl., str. Republicii nr.146-150, tel: 0344 401127, 0745 1313191vechime 2 ani, studii medii, per nedeterminata

DulgherPl., str. Radu de la Afumati, nr.14, tel/fax: 0244 513221, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. min 9 ani, studii de specialitate, per nedeterminata

EconomistPl., str. Ardealului, nr.2, tel: 0244 575751, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 5 ani, studii superioare, per determinata, timp partial

ElectricianPl., Centura de Vest, nr.23, tel/fax: 0372403066, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 1-2 ani, studii medii, per determinata

ElectricianPl.,str.Ghe.Gr.Cantacuzino, nr.216A, Bl.131C, ap.2 tel:0244/523345 fax:0244/5971941absolventi cu studii in profil electric, permis auto cat.B, perioada determinata

FaiantariPl., str. George Toparceanu, nr. 6, bl. 6, tel: 0732 9519995per nedeterminata

Femeie de serviciuPl., str. Aleea Scolii, nr.2, tel/fax: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.: scoala generala/medii, per nedeterminata

Fierar betonistValea Calugareasca, sat Arva, nr.36A, Cladirea C65, tel/fax: 0244 235036, 0244 235034, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 1 an, studii medii, per determinata

FochistCom. Tinosu, nr.374, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea./4 norma - 2 ore/zi, vechime 1 an, studii medii, per nedeterminata

Functionar administrativBrasov, str. Bujorului, nr.49A, tel/fax: 0372 777977, 0244 5159311studii medii, per nedeterminata

GuvernantaCom. Paulesti, sat Cocosesti, nr.26, tel: 0724 526103, fax: 021 21148911loc vacant Bucuresti, lb engleza, per nedeterminata, oferta valabila si pt cetatenii UE

Inginer programatorPl., str. Ardealului, nr.2, tel: 0244 575751, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 5 ani, studii superioare, per determinata

Instalator instalatii tehnico-sanitare Plopeni, str. Republicii, nr.7, tel: 0723 4302944punct de lucru Bucuresti, vechime 5 ani, studii medii, se asigura transport, per nedeterminata

Izolator hidrofugPl., str. Poligonului, nr.1, tel/fax: 0244 531355, 598854, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 5 ani, studii medii, per nedeterminata

Izolator hidrofugPl., str. Radu de la Afumati, nr.14, tel/fax: 0244 513221, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. min 8 ani, studii de specialitate, per nedeterminata

Ingrijitor Com. Tinosu, nr.374, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea./4 norma - 2 ore/zi, vechime 1 an, studii medii, per nedeterminata

Ingrijitor cladiriPl., str. B-dul Petrolului, nr.14, tel/fax: 0244 573182, 0244 5737921studii: min scoala generala, per nedeterminata, concurs 12.11.2013

Ingrijitor cladiriPl., str. Nicolae Iorga, nr.7, tel: 0244 5196881studii medii, per nedeterminata

Lacatus mecanicPl., Centura de Vest, nr.23, tel/fax: 0372403066, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 1-2 ani, studii medii, per determinata

Lacatus mecanicPl., str. Poligonului, nr.1, tel/fax: 0244 531355, 598854, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 5 ani, studii medii, per nedeterminata

Lucrator comercialCom Sipotu, sat Sipotu, nr.70, tel: 0731 894530, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. in domeniu, studii medii, per nedeterminata

Lucrator gestionarCampina, str. 1 Decembrie 1918, nr.12, tel/fax: 07231756671Pl., studii medii, per nedeterminata, cv

Lucrator finisor in constructiiPl., str. Radu de la Afumati, nr.14, tel/fax: 0244 513221, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. min 8 ani, studii de specialitate, per nedeterminata

ManipulantUrlati, str. Orzoaia de Jos, nr.60, tel/fax: 0244 271614, 0244 27161510per nedeterminata

ManipulantPl., str. Poligonului, nr.1, tel/fax: 0344 801360, 0244 525272, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. liceu 2013, per nedeterminata

Menajera Pl., str. Ardealului, nr.2, tel: 0244 575751, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 2 an, studii sc generala, per determinata, timp partial

Modelier confectiiPaulestii Noi, str.Principala, nr.1, tel/fax: 0244 4338365loc vacant Paulesti, vechime 3 ani, per neterminata, tichete de masa, transport

Muncitor necalificat in industria textilelor (masinist)Mizil, str. M. Bravu, nr.63, tel/fax: 0244 253259, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. vacante pt Mizil, vechime in domeniu min 1 an, tichete de masa, per nedeterminata, cunostinte la masina de cusut 

Muncitor necalificat in industria textilelor (spanuitor)Mizil, str. M. Bravu, nr.63, tel/fax: 0244 253259, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. vacante pt Mizil, vechime in domeniu min 1 an, tichete de masa, per nedeterminata

Muncitor necalificat in confectiiPaulesti, str. Principala, nr.1, tel: 0244 306752, 0244 43375120vechime 1 ani (la masina de cusut), studii generale, per nedeterminata

Muncitor necalificatPl., Centura de Vest, nr.23, tel/fax: 0372403066, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. determinata

Muncitor necalificatValea Calugareasca, sat Arva, nr.36A, Cladirea C65, tel/fax: 0244 235036, 0244 Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 1 an, studii medii, per determinata

Muncitor necalificat la demolari cladiriCom Berceni, sat Corlatesti, nr.74A, tel: 0720 041040, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 1 an, sc generala, per determinata, salariu motivant

Muncitor necalificat la demolari cladiriPl., str. Poligonului, nr.1, tel/fax: 0244 531355, 598854, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. nedeterminata

Operator vanzari prin telefon - call centerPl., str. Ardealului, nr.2, tel: 0244 575751, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 1 an, studii medii, per determinata, timp partial

OspatarPl., str. Gh. Grigore Cantacuzino, nr.328, tel: 07354746882vechime in domeniu, per nedeterminata

PaznicPl., str. Nicolae Iorga, nr.7, tel: 0244 5196881studii medii, per nedeterminata

Paznic noaptePl., b-dul Bucuresti, nr.25A, tel/fax: 0244 5775881studii medii, atestat paznic, per nedeterminata

Pregatitor vopsitorBucuresti, sos Berceni, nr.8H, tel: 0722 398656, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. vacant Bucuresti, studii medii, permis auto, se asigura cazare, per nedeterminata

Programator de sistem informatic -inginer programatorPl., str. Ardealului, nr.2, tel: 0244 575751, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 5 ani, studii superioare, per determinata

SecretaraPl., str. Ardealului, nr.2, tel: 0244 575751, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 3 an1, studii superioare, per determinata, timp partial

SecretaraBucuresti, punct de lucru Mizil, str. Mihai Bravu, nr.187, tel/fax: 0744 894109, 021 41078101pct de lucru Mizil, vechime 1 an, studii: liceu, per determinata cu posibilitate de prelungire

Secretar asistent director (asistent programe educationale)Pl., str. Ardealului, nr.2, tel: 0244 575751, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 3 ani, studii medii, per determinata, timp partial

Specialist marketingPl., str. Ardealului, nr.2, tel: 0244 575751, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 3 ani, studii superioare, per determinata, timp partial

SoferSimleu Silvaniei,jud.Salaj str.1Mai, nr.10 - Punct de lucru Ploiesti tel: 0758060532 sau 0751229913 e-mail : Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. nedeterminata, atestat de marfa, vechime 1 an, studii medii

SudorPl., Centura de Vest, nr.23, tel/fax: 0372403066, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 2 ani, studii medii, per determinata

SudorPl., str. Dr. Ghe. Petrescu, nr.25A, tel: 0344 104250, 07446444992studii medii, per determinata, bonuri de masa

SudorPl., str. Poligonului, nr.1, tel/fax: 0244 531355, 598854, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 5 ani, studii medii, per nedeterminata

TapiterUrlati, str. Orzoaia de Jos, nr.60, tel/fax: 0244 271614, 0244 2716155vechime 5 ani, calificare, per nedeterminata

Tehnolog confectiiPaulestii Noi, str.Principala, nr.1, tel/fax: 0244 4338362loc vacant Paulesti, vechime 3 ani, per neterminata, tichete de masa, transport

TamplarUrlati, str. Orzoaia de Jos, nr.60, tel/fax: 0244 271614, 0244 2716155vechime 5 ani, calificare, per nedeterminata

Zidar pietrarValea Calugareasca, sat Arva, nr.36A, Cladirea C65, tel/fax: 0244 235036, 0244 Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 1 an, studii medii, per determinata

ZidarPl., str. Radu de la Afumati, nr.14, tel/fax: 0244 513221, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. min 8 ani, studii de specialitate, per nedeterminata

Zugrav vopsitorPl., str. George Toparceanu, nr. 6, bl. 6, tel: 0732 9519995per nedeterminata

ZugravCom Berceni, sat Corlatesti, nr.74A, tel: 0720 041040, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 2 ani, scoala profesionala, per determinata, salariu motivant

Vopsitor autoBucuresti, sos Berceni, nr.8H, tel: 0722 398656, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. vacant Bucuresti, studii medii, permis auto, se asigura cazare, per nedeterminata

Vopsitor autoCom Brazi, str. Trandafirilor, nr.91, tel: 0244 5721911vechime 5 ani, studii medii, per determinata, tichete de masa

Vanzator Pl., str. Gh. Grigore Cantacuzino, nr.328, tel: 07354746882vechime in domeniu, per nedeterminata

Vanzatoare Pl., str. Mos Ion Roata, , nr.8bis, tel: 0722 979153, 0244 5352751vechime 1 an, studii medii, per nedeterminata

Vanzatoare Baicoi, str. Popa Sapca, nr.98, pct de lucru Ploiesti,  tel: 0729 032035, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.: liceul + bac, bonuri de masa, per nedeterminata

Uite cine manareste cantarele din piete si aparatele de taxat de pe taxiurile din Ploiesti!

Marţi, 22 octombrie a.c., în baza delegării procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Prahova l-au prins în flagrant pe M.F., administratorul unei societăţi comerciale care are ca obiect de activitate verificarea metrologică a aparatelor de cântărit, care a cerut şi primit suma de 1.000 de lei pentru a întocmi, în fals, un buletin de verificare metrologică. În fapt, în cursul aceleiaşi zile, G.A. a denunţat faptul că, în urma unui control efectuat de către reprezentanţii Direcţiei Regionale de Metrologie Legală Ploieşti la firma pe care o deţine, aceştia au constatat lipsa buletinului de verificare metrologică pentru un aparat de cântărit. Astfel, pentru a nu fi sancţionat contravenţional, acesta s-a adresat lui M.F., administratorul unei societăţi comerciale care are ca obiect de activitate verificarea metrologică a aparatelor de cântărit, care i-a pretins suma de 1.000 de lei în schimbul întocmirii, în fals, a unui buletin de verificare metrologică pentru aparatul de cântărit în cauză, cu dată anterioară controlului efectuat de reprezentanţii Direcţiei Regionale de Metrologie Legală Ploieşti. În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi fals intelectual, fapte prev. şi ped. de art. 254 şi art. 289 C.pen., cu M.F. în stare de libertate. 

In ce sediu de partid din Romania gasesti statuia LIKE-ului?

E din lemn, are 30 de centimetri si este pusa la loc de cinste, vizibil, in sala de conferinte din sediul unui partid parlamentar din Romania, cu filiala si la Ploiesti. Iti oferim cinci variante de raspuns.

PSD

PNL

PDL

PPDD

FC

In ianuarie 2014, scrie la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. raspunsul corect la intrebarea din titlul de mai sus si poti castiga un set de accesorii FC Petrolul. Detalii AICI.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework