Restaurante Ploiesti - Horse Pub

Horse Pub - 0731302742 - Bd Bucuresti nr 39A

Meciul Asesoft cu Pinar Karsiyaka Sk Izmir., catalogat ca fiind unul cu grad „MEDIU” de risc

Miercuri , 23 octombrie a.c., jandarmii din cadrul Grupării Mobile ,,Matei Basarab,, Ploieşti, vor asigura măsurile de ordine publică la meciul internaţional de baschet  dintre echipele           CSU Asesoft Ploieşti – Pinar Karsiyaka Sk Izmir.

Partida va avea loc la Sala Sporturilor ,,Olimpia,,  începând cu ora  19.30. 

Meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad „MEDIU” de risc.

Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare la locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.

Jandarmeria recomandă tuturor spectatorilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Reamintim că, potrivit Legii nr. 4 din 2008 privind prevenire şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive cu modificările şi completările din Legea nr. 10 din 06 ianuarie 2012, spectatorilor le este interzis:

- să pătrundă sau să încerce pătrunderea în incinta bazei sportive ori, dupã caz, a arenei sportive fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale de acces stabilite de organizator;

- să pătrundă în stare vădită de beţie sau să consume bãuturi alcoolice;

- sã introducă sau să încerce introducerea de băuturi;

- să introducă inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;

- să refuze prezentarea documentelor de acces şi, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificatã a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;

- să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de către forţele de ordine;

- să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţã, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incintă, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc;

- să escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;

- să provoace sau să participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive;

- să săvârşească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţări cu acte de violenţă împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucãtori sau a bunurilor acestora;

- sã profereze ori sã scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţã;

- să ameninţe cu acte de violenţă forţele de ordine sau personalul de ordine şi siguranţă;

- să amplaseze emblemele, pancartele, bannerele, afişele, steagurile sau alte mijloace de publicitate vizuală în alte locuri decât cele stabilite de organizator;

Ordinea şi siguranţa publică în zona imediată şi în cea apropiată arenei sportive, precum şi  menţinerea ordinii publice pe traseele de afluire/defluire ale suporterilor, vor fi asigurate de efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Matei Basarab”  Ploieşti în cooperare cu celelalte forţe participante. 

Pe această cale, Gruparea de Jandarmi Mobilă ,,Matei Basarab,, Ploieşti, mulţumeşte anticipat spectatorilor pentru comportamentul adecvat, entuziast şi corect de care vor da dovadă şi le urează vizionare plăcută.

SUPERMODELUL Catrinel Menghia promoveaza o bautura facuta intr-un sat de langa Ploiesti - GALERIE FOTO

Catrinel Menghia, manechin international de origine romana, este imaginea primului calendar Alexandrion Grup, lansat in urma cu cateva zile. Pictorialul care sta la baza calendarului este inspirat de faimoasele calendare Lavazza, Campari sau Pirelli.

Bauturile din gama Alexandrion se produc la fabrica din satul Pleasa, comuna Bucov, langa Ploiesti.

Cele mai mari 13 cutremure din istoria Romaniei. Tu pe care le-ai prins?

26 octombrie 1802 - ora 10.55: magnitudine 7,9 grade, adâncime 150 km

5 martie 1812 - 12.30: magnitudine 6,5 grade, adâncime 130 km

26 noiembrie 1829 - 1.40: magnitudine 7,3 grade,

26 octombrie 1802 - ora 10.55: magnitudine 7,9 grade, adâncime 150 km

5 martie 1812 - 12.30: magnitudine 6,5 grade, adâncime 130 km

26 noiembrie 1829 - 1.40: magnitudine 7,3 grade, adâncime 150 km

23 ianuarie 1838 - 18.45: magnitudine 7,5 grade, adâncime 150 km

6 octombrie 1908 - 21.40: magnitudine 7,1 grade, adâncime 125 km

10 noiembrie 1940 - 1.39: magnitudine 7,7 grade, adâncime 150 km

4 martie 1977 - 19,21: magnitudine 7,4 grade, adâncime 94 km

3 august 1986 - 21.28: magnitudine 7,1 grade, adâncime 131,4 km

30 noiembrie 1990 - 10.40: magnitudine 6,9 grade, adâncime 90,9 km

31 noiembrie 1990 - 0.17: magnitudine 6,4 grade, adâncime 86,9 km

27 octombrie 2004 - 20.34: magnitudine 6,0 grade, adâncime 98,6 km

Citeste si

Cat costa BIROUL ANTICUTREMUR, care poate sustine 20 de tone!

sau

Cat te costa sa primesti o alerta de cutremur, care-ti poate salva viata

De la Sorin - Cum exporta fictiv OMV Petrom titeiul romanesc

Ar fi bine sa explicati ca in cazul "exporturilor" de titei din Romania ale ca OMV, produsul nu paraseste tara, el devine doar proprietatea firmei din off-shore care l-a cumparat (de regula apartinand unui boss austriac, neamt sau rus). Firma il revinde MV la pretul bursei de la Ankara, adica de vreo 3 ori mai mult decat pretul la care OMV l-a vandut initial. Cine suporta diferenta? Fraierul care cumpara benzina. Metoda sa nu credeti ca e folosita numai de OMV Petrom e patentata de mult si folosita de firmele petroliere detinatoare de licente de exploatare si productie.

 

Mircea Albulescu la Ploiesti

Teatrul Metropolis Bucuresti prezinta pe 22 octombrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultura a Sindicatelor din Ploiesti, spectacolul „Badaranii”, dupa piesa cu acelasi nume a lui Carlo Goldoni, cu Mircea Albulescu, Eusebiu Stefanescu. Din distributie mai fac parte: Costel Constantin, Gheorghe Visu, Adriana Trandafir, Cecilia Bârbora, Gabriela Popescu, Miriam Rizea, Adrian Anghel, Sergiu Flesner, Alexandru Stanciu, Horia Muntean, Walid Ellenthey, Dan Apavaloaiei. Biletele costa între 70 de lei si 90 de lei. 

sursa foto: www.romanialibera.ro

 

Zece sfaturi pentru a calca haine mai bine si mai repede

Masa de calcat cu inaltime reglabila are grija de coloana ta.

Poti calca mai usor si mai rapid, daca sub husa scandurii pui o folie de aluminiu, sa reflecte caldura

Inainte sa incepi sa calci, lasa fierul de calcat sa evacueze un pic de abur, pentru ca aparatul sa se curete de eventualele urme de calcar

Hainele uscate se stropesc cu apa calda inainte de calcat,

Rufele stropite raman umede daca se ruleaza si se pun intr-o punga

Daca picuri otet in apa de stropit, fierul va aluneca mai usor

Banda pe care se afla nasturii se calca cel mai bine pe un suport din material moale, asezat dedesubt

Materialele lucrate pe bie se calca numai in sensul opus fibrelor

Fibrele sensibile se protejeaza cu un prosop sau cu o foaie de hartie de calc, asezate intre fier si material

Materialele grele, ca lana, se calca numai cu ajutorul unui prosop umed

sursa: www.facebook.com/rineeaclean

Ce poarta un hipster, in loc de izmene? O pereche de MANTYHOSE

Mantyhose sunt niste dresuri destinate bărbaților. Create de către designerul italian Emilio Cavallini, Mantyhose se vand pe e-MANcipate.com. Potrivit site-ului, dresurile “conferă piciorului masculin un aspect plăcut și catifelat” și "sunt de preferat, mai ales în timpul iernii, in locul indispensabililor".

Really?!

sursa foto: www.e-mancipate.net

Cum arata senatorul care se ingrijoreaza pe maxim un sfert de pagina

Senatorul PSD Daniel Savu considera ca apelurile pe care le fac unii protestatari, de a se apela la violente in acest weekend nu ar trebui sa genereze si actiuni in consecinta, anunta biroul de presa al PSD, mentionand ca "exista mai multe detalii in comunicatul atasat". Si uite cat de lung e comunicatul!

”Eu vreau să cred că cei care protestează vor ignora aceste apeluri, absolut inacceptabile, și nu vom avea parte de violențe. Sper că incidentul care l-a avut drept victimă pe ministrul Daniel Barbu să rămână unul izolat. Felicit autoritățile, de altfel, pentru reacția în acest caz, dar îmi doresc să nu mai fie nevoie de alte intervenții”.

VEZI SI IMAGINEA DE MAI JOS, SA-TI DAI SEAMA CAT DE INGRIJORAT E SENATORUL

 

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework