Menu
Tablet menu
drona penitenciar ploiesti drona penitenciar ploiesti

Cum se introduc mobilele in inchisoarea din Ploiesti? Cu DRONA

Aparate de zbor de mici dimensiuni au fost folosite pentru a plasa telefoane mobile în penitenciare din Ploieşti, Giurgiu şi Miercurea Ciuc, aceasta fiind, potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, o nouă metodă pentru a introduce dispozitivele în închisori. Potrivit ANP, prin folosirea unor aparate de zbor de mici dimensiuni, s-a încercat plasarea unor pachete cu telefoane mobile şi/ sau accesorii ale acestora. Până în prezent, au fost semnalate, de către angajaţi ai penitenciarelor, trei astfel de situaţii, la Ploieşti, Giurgiu şi Miercurea Ciuc. Printre metodele clasice prin care aceste obiecte interzise sunt introduse în penitenciare se numără: disimularea în alimentele sau bunurile pe care deţinuţii le primesc de la aparţinători, ascunderea în îmbrăcămintea sau încălţămintea proprie cu ocazia prezentării în faţa organelor judiciare sau la spitalele aparţinând Ministerului Sănătăţii, aruncarea peste gardul unităţii şi preluarea de către deţinuţi etc. Introducerea în mod ilicit de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă, cartele SIM, dispozitive de tip GPS etc, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected]

Articole înrudite

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

înapoi la partea de sus

BEST OF

Style I Style II Style III