Menu
Tablet menu

lansare de carte la Biblioteca Județeană din Ploiesti

Editura Minerva anunță lansarea, la Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga“ din Ploiești, sala „Marea Unire“, în data de 23 noiembrie 2017, ora 18.00, a cărții BANCHERUL DIAVOLULUI. CUM AM DISTRUS SECRETUL BANCAR ELVEȚIAN, de Bradley C. Birkenfeld – o poveste adevărată care începe ca o carte cu James Bond, cu o privire în spatele scenei industriei bancare elvețiene și a unui sistem juridic corupt. De-a lungul timpului în care a fost bancher privat al băncii elvețiene UBS, autorul a dus o viață de lux cu mașini Ferrari, cover girls, șampanie scumpă și bani care curgeau ca la robinet. Ca și apa, banii cu care lucra circulau invizibili și anonimi prin conturi offshore. Birkenfeld a fost unul dintre aceia care secretizează sume enorme (fără plata taxelor) pentru clienții lor super-bogați. La un moment dat, a descoperit afacerile și înțelegerile din spatele fortăreței UBS. Parțial din motive etice, dar mai ales din instinct de auto-apărare, și-a deconspirat angajatorii atunci când și-a dat seama că UBS avea un plan conform căruia urma să-și arunce proprii angajați în cușca leilor. El adună informații șocante, detaliate, și liste cu nume de clienți, face legăturile dintre toate acestea și oferă totul Departamentului American de Justiție. Brad Birkenfeld este cel mai important avertizor din istorie, singurul om care a dezvăluit cea mai mare fraudă fiscală din lume: 19 000 de conturi-client desecretizate, 780 de milioane de dolari recuperați de IRS (fiscul american), care l-a recompensatcu 104.000.000 de $!!! Brad Birkenfeld a dărâmat zidurile din jurul sistemul bancar elvețian! „Una dintre cele mai bune cărți despre infracțiunile corporatiste care a fost scrisă vreodată“ – Corporate Crime Reporter „Bradley Birkenfeld – cel mai important informator financiar din toate timpurile.“ – CNBC (publicație americană pentru și despre piețele de capital) „Dacă o singură persoană poate fi creditată că a atras atenția populației asupra lumii offshore, atunci este vorba de Bradley Birkenfeld.“ – Financial Times Bradley Birkenfeld și-a început cariera bancară la State Street Bank & Trust din Boston, departamentul de tranzacții valutare. În 1994, a avertizat FBI în legătură cu unele activități ilegale ale State Street Bank, dar nu au fost demarate investigații. În 1996, a fost angajat ca bancher privat la banca Credit Suisse, iar în 1998 s-a mutat la Barclay’s Bank. În 2001, Birkenfeld a început să lucreze la UBS, sediul din Geneva, Elveția, ca bancher privat, oferind servicii de management al activelor. În prezent, participă la conferințe pentru susținerea evitării fraudelor fiscale și este consultant al mai multor guverne pentru realizarea programelor și legislației de protecție a avertizorilor de integritate.

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected]

Articole înrudite

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

înapoi la partea de sus

BEST OF

Style I Style II Style III