Menu
Tablet menu
Săptămâna Luminată - Ce este si ce NU AI VOIE să faci Săptămâna Luminată - Ce este si ce NU AI VOIE să faci

Săptămâna Luminată - Ce este si ce NU AI VOIE să faci

Prima săptămână care urmează după Învierea Domnului Iisus Hristos este Săptămâna Luminată, care se termină în duminica următoare, numită Duminica Tomii (n.r. a Sfântului Apostol Toma). Pentru creştinii ortodocşi, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină după cincizeci de zile de la Paşte, la Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile). Potrivit credinţelor din popor, în toată Săptămâna Luminată nu se spală rufe, nu se fac treburi casnice şi nu se fac munci agricole, atât în semn de respect pentru sărbătorile amintite, cât și din superstiția de a nu atrage bolile, dăunătorii și pagubele. În Joia Luminată, cunoscută și ca „nemaipomenită" sau „domnească", se fac pomeni pentru morți. Vinerea Scumpă este cea în care se celebrează și Izvorul Tămăduirii, zi în care apele devin vindecătoare. Sâmbătă se fac pomeni pentru sănătatea celor vii. Iar Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Și lunea de după este importantă în popor, fiind considerată Paștele Blajinilor. Blajinii sunt duhurile străbunilor, care trăiesc la hotarul dintre lumi, unde Apa Sâmbetei se varsă în Sorbul Pământului. Se pun pe morminte vase cu ouă roşii, colaci şi lumânări aprinse, apoi se împart sărmanilor. 

Citeste toate articolele din sectiunea www.myploiesti.ro/paste 

 

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected]

Articole înrudite

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

înapoi la partea de sus

BEST OF

Style I Style II Style III