Menu
myPloiesti

myPloiesti

Acest articol este proprietatea www.myploiesti.ro şi este protejat de Legea drepturilor de autor. Este interzisă reproducerea informaţiilor si elementelor grafice, în publicaţii tipărite si online, fără un acord scris în acest sens. Detalii la [email protected]

Website URL:

si frumos si destept: Petre Draghici, tipul care a luat media ZECE la bac

Sase elevi din Prahova au obtinut media 10 la #bac2019. Printre ei si Petre Draghici, absolvent al CM “Mihai Viteazul" Ploiesti, care a acordat un interviu pentru prahova-news.ro. Cele mai importante afirmatii:

"Mi-am propus inca de la inceputul clasei a 12-a sa obtin media 10 la bacalaureat si m-am concentrat tot anul asupra acestui scop".
"Acest rezultat imi confirma locul la facultate in Anglia, la University of Warwick. Aveam nevoie minim de media 9,50 pentru a fi acceptat". 
"Familia mi-a amintit mereu ca ma pot baza pe mine si pe mintea mea si ca pot reusi sa fac orice imi propun".
"Cu siguranta voi studia in strainatate. Nu m-am decis inca daca, dupa aceea, voi reveni sau nu in tara". 

cursuri gratuite de bucătar, brutar, ospătar, tâmplar. vezi unde.

Până pe 30 iulie 2019, tinerii care au părăsit sistemul de protecție socială sau care provin din familii defavorizate se pot înscrie la unul dintre cursurile gratuite de formare profesională pentru meseriile de bucătar, brutar, ospătar, tâmplar sau lucrător în cultura plantelor, oferite de Școala de Meserii CONCORDIA în Ploiești. Tinerii se pot înscrie la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. și, pentru detalii, aceștia pot contacta coordonatorul de proiect la numărul de telefon 0731 680620. Tinerii trebuie să aibă minim 8 clase absolvite și vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani pentru calificările de brutar, ospătar, bucătar sau între 18 și 30 de ani pentru calificările de tâmplar și lucrător în cultura plantelor. Durata cursurilor este de 10 luni. Tinerii au masa de pranz asigurată și pot beneficia de cazare, în limita locurilor disponibile. Admiterea se face pe baza unui interviu și a unor teste de evaluare a cunoștințelor. Școala de Meserii CONCORDIA, din cadrul Centrului pentru Educație și Formare Profesională CONCORDIA, oferă oportunități incluzive de formare profesională pentru 40 de tineri anual, garantând accesul tinerilor proveniți din medii dezavantajate la educație și formare profesională de calitate. Cursurile organizate de Școala de Meserii CONCORDIA pun un mare accent pe formarea practică, 75% reprezentând pregătire practică și 25% teorie. Pe lângă cursurile de calificare, tinerii beneficiază de cursuri de dezvoltare personală, limba engleză, matematică aplicată și educație civică, astfel încât să devină mai buni în meseria în care se formează, dar și pentru a face față mai bine provocărilor din viața de zi cu zi. La finalizarea acestor cursuri, în urma unui examen, absolvenţii primesc o diplomă recunoscută de către Autoritatea Națională pentru Calificări și în Uniunea Europeană. După finalizarea cursurilor, prin Serviciul de Consiliere Vocațională, tinerii sunt sprijiniți în găsirea unui loc de muncă. Pentru mai multe informații despre înscriere, accesați https://www.concordia.org.ro/scoala/cum-te-inscrii/. Activitățile tinerilor de la Școala de Meserii CONCORDIA au loc în cadrul Proiectului „Școala pentru o meserie, meserie pentru viață!“, proiect finanțat de Fundația Vodafone România. ______ Cu un istoric de 28 de ani în România, Organizația Umanitară CONCORDIA este o organizație independentă, neguvernamentală și nonprofit, activă la nivel internațional, care are ca misiune susținerea familiilor aflate în dificultate și (re)integrarea socială (familială, școlară, profesională) a copiilor, tinerilor și adulților, spre o viață autonomă și responsabilă. Proiectele noastre se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani, Județul Prahova, și se adresează unui număr de peste 2.000 de persoane în fiecare an. Pentru mai multe informații accesați www.concordia.org.ro 

Sebastian Ghiță a fost achitat definitiv

Sebastian Ghiță a fost achitat definitiv vineri de un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care fostul deputat a fost judecat alături de foști șefi din poliție și parchete din Ploiești, după ce Secția de investigare a infracțiunilor din justiție (SIIJ) și-a retras apelul. Practic, prin retragerea apelului SIIJ, judecătorii din completul de cinci au fost nevoiți să mențină decizia de achitare dată pe 14 iunie 2018 de un complet de trei judecători de la Instanța supremă, scrie Agerpres. CITEȘTE ȘI Legea care interzice acțiunile la purtător, aprobată a doua oară de Parlament, la doi ani după termenul limită de implementare. Băncile, obligate să monitorizeze mai strict politicienii Sebastian Ghiță a fost astfel achitat pentru două infracțiuni de dare de mită, cumpărare de influență, spălare de bani, șantaj, două infracțiuni de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Fostul deputat Sebastian Ghiță se află în Serbia. El a fugit din țară în decembrie 2016 și are pe rolul instanțelor și parchetelor din România mai multe dosare penale, scrie www.profit.ro 

iHunt, producătorul ploiestean de telefoane mobile, se listează la Bursa

iHunt Technology Import Export Ploiești, producător sub brand propriu de telefoane mobile, cu operațiuni și de import, se va lista la cota Aero a Bursei de Valori București până la finele acestei luni, urmând să fie pus în vânzare un pachet cuprins între 10% și 25% din capitalul social al companiei. Bani atrași în urma operațiunii vor susține dezvoltarea gamei de produse electronice sub brandul iHunt. "Suntem în linie dreaptă și până la finele lunii ne vom lista. Vrem să ieșim pe bursă cu un pachet inițial de 10%. Dacă există cerere mare, majorăm cota până la 25%. Sperăm să atragem în acționariat investitori strategici pentru a susține planurile de dezvoltare ale companiei", a declarat pentru Profit.ro Cezar Cătălin Stroe, acționar cu o cotă de 99,5% din capitalul social al companiei și directorul general al companiei, potrivit https://www.profit.ro/stiri/exclusiv-ihunt-producator-roman-de-telefoane-mobile-se-listeaza-la-bursa-pana-la-finele-lunii-ceo-listam-intre-10-si-25-din-companie-19026878 

Poftiți în Vagoane, mega expozitie la Ploiesti. Vezi cand.

Poftiți în Vagoane este un eveniment de 2 zile de modelism și cultură feroviară organizat de către Clubul Feroviar Republica Ploiești cu sprijinul nemijlocit al Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova. Prima ediție Poftiți în Vagoane are loc în perioada 22-23 iunie 2019 în incinta Palatului Culturii din Ploiești și reușește să strângă mai multe cluburi de modelism și pasionați din toată țara sigla mare.png Evenimentul este dedicat copiilor, pasionaților de modelism, de electronică, mecanică și oricarei persoane în căutarea unei pasiuni care să-i dezvolte atât latura practică cât și estetică. Ne dorim să scoatem generația tânără din casa. Hai să îi învățăm pe cei tineri cum să construiască și să lipească o căsuță. Sau poate chiar să o proiecteze pe calculator și să o printeze 3D cu ajutorul noilor tehnologii. Practic, vorbim despre un hobby care are o creștere explozivă în Romania și prezintă un interes ridicat, indiferent de categoria de vârsta. Evenimentul va fi împărțit pe 3 secțiuni majore: o dioramă modulară funcțională, o secțiune dedicata dioramelor, vignetelor și istoriei feroviare, în timp ce a 3-a secțiune va fi o expoziție de fotografii cu tematică feroviară organizată de partenerii noștrii Clubul de Turism și Arte Escamonde Ploiești.

Care sunt atracțiile evenimentului?

· Peste 30 de module ale cluburilor de modelism cu scene tematice, · Peste 50 metri liniari de șine și trenulete · Garnituri de tren fidele celor reale · Trenuri cu abur și garnituri militare · Expoziție foto organizată de Clubul de Tusirm și Arte Escamonde Ploiești · Trenuri în miniatură și diorame funcționale · Locomotive, vagoane și lucrări de infrastructură printate 3D · Diorame statice și elemente feroviare · Ateliere de modelism · Posibilitatea de a pilota trenuri Parteneri si participanți Tarife Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova Clubul Feroviar Bucuresti Clubul de Turism si Arte Escamonde Ploiești Atelierul lui Robert Clubul Improvizat Bucuresti CENAFER/Muzeul CFR Bucuresti Adulti 5lei Copii 3lei Familie 10lei Orar expozitie: 9.30 – 18.00 (Pauza de masa intre 13.00 – 14.00). Link catre eveniment: https://www.facebook.com/events/340146996677602/ 

Rafinăria Petrotel, 115 ani de istorie - expozitie

Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova vă invită la vernisajul expoziției „Rafinăria Petrotel-Lukoil, 115 ani de istorie”, care va avea loc miercuri, 19 iunie 2019, orele 13.00, la Muzeul Petrolului din Ploiești, str. Dr. Bagdasar, nr. 8. Rafinăria a fost înființată în anul 1904 și s-a numit Societatea Româno-Americană. Construcția rafinăriei s-a realizat pe un teren situat la 6 km de orașul Ploiești, foarte aproape de halta Teleajen de pe calea ferată Ploiești- Buzău, pe o suprafață de 30 ha și a intrat în funcțiune în anul 1905, având o capacitate de prelucrare de 151.680 t. Denumiri de-a lungul timpului: Rafinăria Româno -Americană 1904-1948 Rafinăria 11 Iunie 1948 Petrolifera Muntenia 1948 - 1950 Sovrompetrol Rafinăria Teleajen 1950-1956 Rafinăria 3 Teleajen 1956-1961 Rafinăria Teleajen 1961-1974 Combinatul Petrochimic Teleajen 1974-1990 SC Petrotel SA 1990 - 1998 SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti 1998- prezent Rafinăria a intrat în componenţa Grupului „LUKOIL” la data de 12 iunie 1998, cu denumirea de Rafinăria PETROTEL-LUKOIL. Are o capacitate de producție de 2.4 mln. tone/an și o adâncime de prelucrare de 99.5 %. Vă invităm să participați la această importantă sărbătoare a industriei de rafinare din România, eveniment care va începe cu vernisajul expoziției și se va încheia cu un cocktail oferit de Rafinăria Petrotel-Lukoil, până la ora 15.00.

Fii atent la sms-ul "primesti bani de la ANAF", e FRAUDA

Posibile fraude prin sms Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează contribuabilii asupra unei posibile fraude care se petrece zilele acestea. Persoanele fizice recepţionează sms-uri sau email-uri, în care sunt informaţi că pot primi bani de la ANAF. Persoanele sunt sfătuite să acceseze un site, la care este disponibil un formular, în care sunt solicitate, în numele ANAF, date personale, inclusiv date ale conturilor și PIN-urile acestora. Rugăm contribuabilii să nu acceseze site-ul din sms-urile primite și, totodată, le reamintim că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu transmite informații nesolicitate prin sms, iar portalul oficial al instituției este www.anaf.ro !

Cum motivează magistratiiretragerea apelului în procesul lui Sebastian Ghiță

Gheorghe Stan si Adina Florea Gheorghe Stan si Adina Florea Foto: Captura Antena 3 Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție a decis să retragă apelul în procesul în care Sebastian Ghiță era judecat alături de mai mulți foști magistrați și șefi din Poliția Prahova deoarece „hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, fiind în mod judicios motivată, având un puternic suport probator”, potrivit unui document obținut de HotNews.ro. În primă instanță, fostul deputat Sebastian Ghiță - fugar în Serbia - a fost achitat, în iunie 2018, pentru toate capetele de acuzare imputate în acest dosar, respectiv folosire de informaţii nedestinate publicităţii, dare de mită, cumpărare de influenţă, conducere fără permis, şantaj şi spălare de bani. Ce arată adresa înaintată de Secția specială, sub semnătura lui Gheorghe Stan, către Înalta Curte de Casație și Justiție: „(...) în urma studierii memoriilor înregistrate sub nr 584/III-13/2019 din data de 18 martie, 19 martie și 1 aprilie 2019, a rechizitoriului nr 308/P/2015 al DNA - ST Ploiești și a sentinței penale nr. 357/14.06.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și a motivelor de apel nr 2314/III/2 din 1 noiembrie 2018 ale DNA - Secția Judiciar Penală am ajuns la concluzia că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, fiind în mod judicios motivată, având un puternic suport probator. Urmare a referatului întocmit la data de 10 iunie 2019, dezbătut și însușit de către procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, s-a decis, în unanimitate, că se impune retragerea căii de atac a DNA - Secția Judiciar Penală. În consecință (...) vă rugăm să luați act de faptul că Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție retrage apelul declarat de DNA Secția Judiciar Penală (...) împotriva sentinței penale nr 257 din 14 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul penal nr 2457/1/2016”. Documentul este semnat de „procuror șef secție” Gheorghe Stan și are data 13 iunie 2019. Gheorghe a fost numit judecător la Curtea Constituțională începând cu data de 15 iunie, la propunerea PSD.

Abonează-te la acest feed RSS
Style I Style II Style III