1921: Căpitanul T. Davila din Ploiești scrie un excelent editorial, numit „Ce ne lipsește nouă”, în care vorbește despre „greşeli capitale ce se comit de noi în practicarea sporturilor”, adresând totodată concetăţenilor „rugămintea de a depune tot interesul pentru a se ajunge la îndreptarea lor”.

I. Disciplina sportivă.

Plec dela principiul că educaţia sportivă cere ca o condiţie sine qua non educaţie morală desăvârşită, fără de care e imposibilă disciplina sportivă, adică respectarea regulilor şi dispoziţiilor admise, şi necoordonarea eforturilor în vederea atingerii scopului propus. Dar parcă auzi din interlocutorii mei de azi: — „Disciplină…?!” — La cazarmă, disciplină! Da, aşa e! — Disciplina trebuie la cazarmă şi ea e puterea armatei. Credeţi însă că se poate face sport fără disciplină? Ea este tot atât de indispensabilă în sport, cu singura deosebire că cea sportivă nu e — ca cea militară — silită, ci voluntară şi deci cu mult mai frumoasă, căci conducătorul, pe care singur ţi l-ai ales, e ascultat cu sfinţenie — adică aşa se întâmplă la popoarele cu adevărat educaţie sportivă. Văd încă înaintea ochilor „ordinul” dat de căpitanul echipei la unui club german din care făceam parte prin 1905 — şi citez în părţile lui esenţiale ca să slujească ca pildă: „Duminică la ora… echipa I-a are match cu clubul… pe terenul… Vineri la ora… echipele I şi II se vor afla pe terenul clubului pentru antrenament.”. Se recomandă din nou respectarea cu sfinţenie a regulilor stabilite, adică: „1. Cu începere de Joi cel puţin 8 ore de somn în fiecare noapte. 2. Consumarea cât mai redusă de băuturi alcoolice şi tutun. 3. Pentru Vineri, zi de antrenament, şi Duminică, zi de match, se interzice formal fumatul şi consumarea de băuturi alcoolice.” Şi să credeţi că aceste ordine se executau cu sfinţenie; ca dovadă voi cita un caz întâmplat în acelaşi club.

Echipa I se deplasă cu trenul ca să joace un match în provincie. Unul din cei mai buni jucători îşi aprinde o ţigară. Căpitanul echipei îl smulge ţigara din gură şi o aruncă pe fereastra deschisă. Fumătorul se supără, afirmând că unii jucători cei buni cred că lor totul le este permis. În replică, căpitanul îl suspendă 2 luni, deşi era unul din cei mai buni oameni ai echipei.

Rezultatul a fost că acest act de disciplină a fost înlocuit la match de un om din rezervă şi, după părerea discipolatului de 2 luni, prin purtarea sa nesportivă a obligat pe căpitan să-l înlocuiască cu un element mai slab, ceea ce a pricinuit să nu se câştige matchul decât cu 1:0, când s-ar fi putut obţine un rezultat mult mai bun pentru club.

„O, să-mi răspundeţi că la noi… l-ar primi imediat clubul concurent. Se poate din păcate! Acolo însă, jucătorul care pricinuia o cerere inserare în alt club şi nu a fost primit, dându-se răspunsul textual: ‘Primim cu plăcere elemente de sport, nu însă anarhici’ (Pe atunci nici nu se cunoştea încă expresia de „bolşevic”).

Ei bine, susţin cu toată tăria şi cred că majoritatea cititorilor va fi de aceeaşi părere, că nu va putea fi vorba de sport adevărat la noi, înainte ca să se treacă în uzul public asemenea sisteme de procedare.

La eventuale replici — ce prevăd că nu vor lipsi — le voi răspunde hotărât de pe acum: „Dacă se va nu se vor regenera. Mai bine vor fi puţini la număr şi buni sportiv, decât o gloabă pecet de numeroasă, dar atât de nedisciplinată.

Am spus-o: alături şi de respect, sportul nu se face numai cu muşchii, ci mai ales cu inima. O performanţă frumoasă sportivă dă dovadă nu numai de calităţi sufleteşti, ci cinste morală şi materială, spirit de devotament, de sacrificiu, de cavalerism — în sfârşit, tot ce decurge de la disciplina sportivă, dau dreptul la frumoasa calitate de sportsman.

Căpitan T. A. Davila
Duminică, 16 Octombrie 1921