SPAGA de 8.000 EURO pentru o problema in trafic. Ce problema e atat de scumpa?!

SPAGA de 8.000 EURO pentru o problema in trafic. Ce problema e atat de scumpa?!

Un agent a fost prins în flagrant, în timp ce primea opt mii de euro de la un denunţător, în cadrul unei acțiuni organizate de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu lucrători din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii şi al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă. Un angajat al D.G.P.M.B. – Brigada Rutieră – Biroul Accidente Uşoare Sector 1, agent şef adjunct de poliţie M. AUREL, a fost prins în flagrant, în timp ce primea opt mii de euro de la un denunţător, în cadrul unei acțiuni organizate la data de 17.11.2013, de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu lucrători din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii şi al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă. Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus, la data de 18.11.2013, luarea măsurii reţinerii pe o durată de 24 de ore faţă de inculpatul M. AUREL,  cercetat sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă. În cursul zilei de azi a fost sesizat Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă a inculpaţului. Din ordonanța de punere în mişcare a acțiunii penale întocmită de procurori a rezultat că la începutul lunii noiembrie 2013 agentul şef adjunct de poliţie M. Aurel i-a promis martorului - denunţător C.G. că îşi va exercita influenţa pe lângă procurorul de caz, pentru a obţine o soluţie favorabilă într-un dosar penal în care denunţătorul era cercetat sub aspectul unei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.  În scopul prezentat anterior, agentul şef adjunct de poliţie i-a pretins martorului – denunţător suma de 8.000 de euro, despre care a susţinut că urma să fie remisă procurorului de caz, solicitare pe care a reiterat-o la o dată ulterioară, cu ocazia unei întâlniri care a avut loc la sediul Brigăzii Rutiere – Biroul Accidente Uşoare Sector 1. 

 

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework