IMPORTANT de la ANAF - cine depune formularul 392A

IMPORTANT de la ANAF - cine depune formularul 392A

,,Persoanele impozabile care, la data de 31 decembrie 2013, erau înregistrate în scopuri de TVA, potrivit dispoziţiilor art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, a căror cifră de afaceri, efectiv realizată la acea dată este inferioară sumei de 220.000 lei, au obligaţia să depună formularul 392A <<Declaraţia informativă privind livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în anul 2013>>.

Nu se depune formularul 392A daca persoanele impozabile nu au desfăşurat livrări de bunuri şi prestări de servicii în anul 2013, în interiorul ţării.

 

Persoanele impozabile care la data de 31 decembrie 2013 nu erau înregistrate în scopuri de TVA, potrivit dispoziţiilor art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, a căror cifră de afaceri realizată la acea dată, excluzând veniturile obţinute din vânzarea de bilete de transport internaţional rutier de persoane, este inferioară sumei de 220.000 de lei, au obligaţia să depună formularul 392B <<Declaraţie informativă privind livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţiile efectuate în anul 2013>>.

Nu se depune formularul 392B daca persoanele impozabile nu au desfăşurat livrări de bunuri şi prestări de servicii în anul 2013, în interiorul ţării şi /sau achiziţii efectuate în ţară.

Persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, care realizează operaţiuni scutite fără drept de deducere cu excepţia celor prevăzute în mod expres în lege, nu au obligaţia depunerii formularului 392B  <<Declaraţia informativă privind livrările de bunuri şi prestările de servicii si achizitiile efectuate în anul 2013>>.

 

Termenul de depunere a acestor formulare pentru anul fiscal 2013 este până la data de 25 februarie 2014, inclusiv. 

Aceste declaraţii în format hârtie, insotite de  formatul electronic se depun  la registratura organului fiscal competent sau  la poştă, prin scrisoare recomandată. 

Formatul electronic se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice, pus la dispoziţie, gratuit, de unităţile fiscale sau poate fi descărcat de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, portalul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală secţiunea Asistenţă contribuabili/ Formulare şi programe utile/ Declaraţii fiscale/ Declaraţia informativă 392 (pentru an 2013).

Modelul şi conţinutul formularelor 392A şi 392B, precum şi instrucţiunile de completare a acestora sunt reglementate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală  nr. 1081/2011 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare de declaraţii informative, cu modificările ulterioare (OPANAF nr. 93/2014).

 

Informaţii detaliate se pot obţine :

 

-     accesând pagina de Internet,  www.anaf.ro 

-     la Biroul central de asistenţă telefonică a contribuabililor, la nr. 031.403.91.60;

-   la birourile pentru asistenţa contribuabililor din cadrul administraţiilor finanţelor publice.

 

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework