Fiul tau incepe scoala? Ce sa faci ca sa circule tot GRATUIT CU AUTOBUZUL

Odată cu începerea noului an şcolar, S.C. TRANSPORT CĂLĂTORI EXPRESS S.A. Ploieşti acţionează pentru înnoirea AUTORIZAŢIILOR DE CĂLĂTORIE GRATUITĂ pentru ELEVII LA CURSURI DE ZI ŞI CU DOMICILIUL STABIL ÎN PLOIEŞTI, având în vedere  că autorizaţiile emise începând cu luna martie 2014 au termenul de valabilitate 30.09.2014.

Pentru operativitate şi evitarea aglomerării punctelor de vânzare a biletelor şi abonamentelor, S.C. TCE S.A. Ploieşti  menţine colaborarea  cu unităţile de învăţământ, astfel încât elevii beneficiari să poată intra în posesia noilor autorizaţii. 

În sensul celor de mai sus, facem apel la toţi elevii vizaţi să se adreseze unităţilor şcolare ale căror cursuri le frecventează.

DOCUMENTE NECESARE ELIBERĂRII AUTORIZAŢIILOR DE CĂLĂTORIE GRATUITĂ PENTRU  ELEVI  - valabilitate 30.09.2015

 

•Pentru elevii cu vârsta până la 14 ani: 

cerere tip pentru eliberarea autorizaţiei, completată şi semnată de către părinte / tutore, după caz 

certificat naştere elev - copie

act de identitate al unuia dintre  părinţi sau al tutorelui – copie

document din care să rezulte calitatea de tutore (după caz) – copie

•Pentru elevii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani:  

cerere tip pentru eliberarea autorizaţiei, completată şi semnată de către părinte / tutore, după caz

act identitate elev - copie

act de identitate al unuia dintre  părinţi sau al tutorelui – copie

document din care să rezulte calitatea de tutore (după caz) – copie

•Pentru elevii cu vârsta peste 18 ani:  

cerere tip pentru eliberarea autorizaţiei, completată şi semnată de către elev în nume propriu  

act identitate elev – copie

Cererile împreună cu copiile actelor de identitate vor fi însoţite de adeverinţa pentru confirmarea calităţii de elev la curs de zi, eliberată colectiv de unităţile şcolare. 

Elevii care nu au fost trecuţi pe adeverinţa colectivă de către unitatea de învăţământ se pot prezenta la Casieria Colectoare – sediu TCE  având asupra lor documentele necesare eliberării autorizaţiei precizate mai sus însoţite de copie carnet elev vizat la zi care atestă calitatea de elev la curs de zi sau adeverinţa de elev din cuprinsul cererii sau adeverinţă elev individuală.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework