Rosal a invatat ceva din iernile trecute. - la 9.30, jumatate din strazile Ploiestiului erau la negru
Rosal pare sa fi invatat ceva din iernile trecute. Azi dimineata, la 9.30, peste jumatate din strazile pe care s-a intervat cu pluguri si materiae antiderapante erau "la negru", iar circulatia se desfasura fara probleme mari in Ploiesti, desi ninge nonstop de peste 12 ore.
"Am actionat cu 32 de utilaje cu lama si sararite. Aseara, s-a lucrat cu utilajele cu lama non-stop, pana la ora 23.00, pentru a nu permite congestionarea traficului pe strazile stabilite de Primarie ca fiind Urgenta 1 si Urgenta 2. De la ora 23.00 pana la 3 dimineata am dat cu materiale antiderapante, circa 300 de tone. De la 3 dimineata am reinceput sa scoatem lamele in oras, astfel ca la 9.30 dimineata, se circula bine in Ploiesti. Actiunea de azi-noapte se vede azi, peste jumatate din strazile considerate Urgenta 1 si Urgenta 2 fiind "la negru", spun oficialii Rosal.
De asemenea, cu toate căderile masive de zăpada, ridicarea deșeurilor menajere de la populația din Ploiești se realizeaza conform programului stabilit. ROSAL face un apel către ploieșteni, prin care îi roagă să nu își parcheze mașinile pe partea carosabilă a străzilor principale și secundare, pentru a permite intrarea cu ușurință a utilajelor de deszăpezire și de ridicare a deserurilor. Totodată locuitorii orașului Ploiești sunt informați că pot apela NON STOP linia telefonică specială 0244 546 627 pentru sesizări și alte informații legate de procesul de deszăpezire.
Autoritatile recomanda ramanerea cu masina in parcare, daca nu v-ati montat anvelopele de iarna. Puteti genera blocaje in trafic sau chiar accidente grave. De asemenea, cei care stiti ca aveti cauciucuri de iarna, verificati daca sunt inscripţionate pe lateral cu unul dintre simbolurile "M+S", "M.S.", "MS" sau "M&S". Anvelopele "all seasons" pot fi acceptate dacă au marcajul specific anvelopelor de iarnă ("M+S", "M.S.", "MS" sau "M&S"). Firmele de asigurări nu despăgubesc daunele pe Casco dacă accidentul s-a produs în condiţii de iarnă, iar maşina asigurată nu era dotată cu ANVELOPE DE IARNĂ.
Daca iesiti din oras, Rosal va recomanda să porniti la drum doar cu autovehicule echipate cu pneuri de iarnă, săculeţ cu material antiderapant şi lopată. Folositi cât mai mult frâna de motor şi evitati depăşirile acolo unde nu există suficient spaţiu şi suficientă vizibilitate. Informeaza-te înainte de plecarea la drum asupra stării reţelei de drumuri naţionale la Dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă, la numerele de telefon 021/9360 sau 0800.80.9360.