Cum sa strangi o mie de euro pe an

In caz ca nu stiai, undeva, in veniturile tale anuale, se afla o mie de euro care abia asteapta sa o descoperi. Si ca s-o faci, trebuie sa faci doar câteva schimbări minore în stilul tău de viaţă, a descoperit www.eva.ro.

1. Renunţă la cheltuielile mai puţin importante

Lunar, facturile sunt cele pentru care aloci sume importante din salariu, deci ai putea să începi de aici strategia de a face mici economii, care prind proporţii odată însumate după un an întreg. De pildă, dacă foloseşti televizorul doar ca zgomot de fundal, ce-ar fi să renunţi la cablul TV şi să foloseşti internetul pentru a viziona programele TV favorite? În cazul în care nu poţi renunţa de tot la televizor, achiziţionează un pachet de bază, cel mai ieftin. Filmele de la cinema sau documentarele interesante de pe posturile speciale îţi sunt oricum accesibile şi pe alte căi. Cu doar 40 RON economisiţi lunar, poţi scuti anual 480 RON.

2. Prepară-ţi acasă pachetul pentru prânz

Obişnuieşti să comanzi mâncare la birou sau să vizitezi cantina zi de zi la serviciu? Acest mod confortabil de a lua pranzul te poate costa mult, dacă te raportezi la toate cele 12 luni din an. Când inveşteşti circa 20 de RON pentru masa de prânz zilnic, înseamnă că săptămânal rămâi fără 100 RON în buget. Anual, acest obicei te costă nu mai puţin de 4800 de RON! Dacă ţi-ai pregăti acasă un sandwich sau o caserolă cu paste, costul s-ar ridica la circa 8 RON pentru prânz. Săptămânal ai cheltui 40 RON, lunar 160 RON, iar anual 1920 RON. Asta înseamnă o economie de 2880 RON.

3. Fii mai creativ cu timpul tău liber

În loc să cheltuieşti minimum 50 RON pentru un film la cinema şi o porţie de popcorn, taie din bugetul tău pentru distracţie şi petrece-ţi timpul liber în moduri mai creative şi ... gratuite. Închiriază o bicicletă de la centrele din oraş care le oferă gratis, plimbă-te prin parc, vizitează o prietenă etc. Renunţă la doar 10 ieşiri la cinema pe an şi economiseşte 500 RON.

4. Prepară-ţi singură cafeaua

Ai calculat vreodată sumele investite lunar în cafeaua pe care o cumperi zi de zi din oraş? Ele pot părea mici dacă le analizezi izolat, însă odată cumulate, le-ai putea înţelege adevărata valoare. Prepară-ţi singură cafeaua dimineaţa, plătind un "preţ" de doar câteva minute, şi vei putea economisi anual minimum 200 RON.

5. Fii selectivă cu cosmeticele

Orice femeie trebuie să-şi asume o plăcere vinovată: slăbiciunea de a cumpăra mult prea multe produse de îngrijire personală, atât de numeroase, încât expiră înainte să fie folosite. Fă rapid un inventar în rândul cosmeticelor tale şi pune-le într-un sac pe cele neutilizate sau prea vechi. Calculează cât ai investit în ele şi vei observa imediat cât de mult ai fi putut economisi dacă nu le cumpărai de la bun început. Această suma scutită te-ai ajuta cu siguranţă să îţi atingi obiectivul de economisire a sumei de 1000 de euro în anul 2015!

 

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework