Ce face statul cu casele confiscate de la corupti, evazionisti si interlopi
Guvernul a stabilit, printr-o ordonanță de urgență, noi reglementări privind destinația unor bunuri imobile confiscate. Astfel, bunurile imobile intrate prin confiscare în proprietatea privată a statului pot fi transmise în domeniul public al statului și în administrarea autorităților administrației publice centrale, altor instituții publice de interes central sau regiilor autonome de interes național. Transferul acestor imobile se va face prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Finanțelor Publice. Potrivit actului normativ, bunurile imobile confiscate pot fi date în administrarea autorităților administrației publice centrale, altor instituții publice de interes central sau regiilor autonome de interes național la solicitarea acestora. Bunurile imobile confiscate aflate în procedură de valorificare prin licitație publică la data intrării în vigoare a acestui act normativ își continua procedura conform OG 14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului. Noile reglementări privind destinația unor bunuri imobile confiscate au fost aprobate de Guvern având în vedere că prin hotărâri judecătorești s-a dispus confiscarea unor bunuri imobile de mari dimensiuni, iar în vederea administrării necesită personal specializat care este fie insuficient, fie indisponibil în cadrul organelor de valorificare (de exemplu, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, administraţiile judeţene ale finanţelor publice şi administraţiile finanţelor publice ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pentru bunurile intrate în proprietatea privată a statului aflate pe teritoriul României, precum şi structurile de specialitate cu atribuţii în acest sens din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pentru bunurile intrate în proprietatea privată a statului, care nu se află pe teritoriul României). De asemenea, administrarea/conservarea acestor imobile necesită cheltuieli importante. Pe de altă parte, sunt necesare sedii pentru unele instituții publice, în condițiile în care locațiile actuale sunt improprii desfășurării activității sau au fost retrocedate în condițiile legii.