ATENTIE! Vine ultima zi de depunere a Declaraţiei privind veniturile realizate!
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti reaminteşte contribuabililor persoane fizice că 25 mai 2015 este ultima zi în care poate fi depus Formularul 200 “Declaraţie privind veniturile realizate din România” pentru anul 2014. Declarația se depune de către persoanele fizice care în cursul anului 2014 au realizat, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani şi/sau în natură din România, provenind din: - activități independente (venituri comerciale, profesii libere, drepturi de proprietate intelectuală); ‐ cedarea folosinței bunurilor mobile şi imobile, a căror impunere nu este finală; ‐ activități agricole, silvicultură şi piscicultură, pentru care venitul net se stabileşte în sistem real; ‐ transferul titlurilor de valoare, altele decât părțile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăților închise; - operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen. Declaratia se poate depune direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi on-line de către contribuabilii care deţin certificat digital. Declaraţia se pune gratuit la dispoziţia contribuabililor de către organele fiscale de domiciliu, sau se poate obţine prin accesarea adresei de Internet www.anaf.ro. Nedepunerea Formularului 200 “Declaraţie privind veniturile realizate din România” constituie contravenţie şi se sanctionează cu amendă de la 50 lei la 500 lei. Pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate in anul 2014 contribuabilii nu depun formularul 200 - “Declaraţie privind veniturile realizate din România”.