Preselectie FOTOMODELE la Ploiesti Shopping City - vezi cand

Preselectie FOTOMODELE la Ploiesti Shopping City - vezi cand

În perioada 17 - 20 septembrie, Ploiești Shopping City devine gazda preselecțiilor castingului unuia dintre cele mai prestigioase concursuri de modele din lume: Elite Modelul Look Romania, organizat de către agenția FACE2FACE MODEL MANAGEMENT. Cel mai mare centru comercial din Prahova și din împrejurimi susține tinerii talentați, oferindu-le șansa să intre în contact cu cele mai prestigioase concursuri de beauty și oportunitatea de a păși pe urmele unor modele de top precum Cindy Crawford, Stephanie Seymour, Gisele Bundchen, Sigrid Agren, Cora Emmanuel, Ming Xi, Joséphine Le Tutour si Matthew Bell.

Așadar, de joi și până duminică, viitoarele top-modele sunt așteptate să se înscrie și să ia parte la preselecțiile care vor desemna, în final, reprezentanta România la Finala Mondială Elite Model Look din 2015.

Programul evenimentului presupune ca, începând cu data de 17 septembrie și până pe 19 septembrie, între orele 15:00 și 21:00, fetele și băieții din județul Prahova, dar și din împrejurimi, să viziteze standul Elite Model Look, amplasat în Ploiești Shopping City, pentru a afla mai multe informații despre ce înseamnă o viitoare carieră de model și să se înscrie gratuit la preselecțiile concursului.

Apoi, duminică, 20 septembrie,  de la ora 17:00, în zona Biroului de Informații din interiorul Ploiești Shopping City, se va desfășura castingul în urma căruia vor fi aleși cei care vor trece în următoarea etapă a competiției. Experiența de model nu este necesară, iar criteriile de selecție vor ține cont de calitățile fotogenice ale candidaților, personalitate, naturalețe, dar si de potențialul lor ce corespunde trendurilor actuale în fashion. Pe lângă aceste însușiri, fetele trebuie să aibă vârsta între 14 și 22 de ani și înățimea cuprinsă între 1,72 - 1,83 m, iar băieții între 16 - 22 ani și 1,83- 1,90 m.

Cele 12 fete și cei 12 băieţi selectați în urma Castingului Naţional vor participa la Finala Naţională şi vor avea şansa să reprezinte România la Finala Mondială. Anul acesta, pentru a doua oară în istoria concursului internaţional, băieţii vor participa şi ei la competiţia mondială, dotată cu premii garantate totale în valoare de 250.000 €. Câştigătoarea Finalei Mondiale va primi un contract garantat în valoare de 100.000 €, iar următoarele nouă clasate, contracte garantate în valoare de 50.000 €. 

 

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework