Cum afli daca ai fost pacalit cu un Volkswagen, Skoda, Audi sau Seat poluant
Autoritățile din România au eliberat cărți de identitate pentru 105.000 autovehicule ale grupului Volkswagen, din care 56.000 noi la data înmatriculării și 49.000 second-hand, iar pe stoc, la dealerii grupului se află circa 300 de autovehicule ce nu vor mai putea fi vândute până la rezolvarea problemelor, a declarat joi, ministrul Transporturilor, Iulian Matache. '
Cele 105.000 de mașini sunt autovehicule din Grupul Wolkswagen, respectiv Seat, Skoda, Audi și Wolkswagen, dotate cu motoare 1.6, 1.2 și 2.0 cu norma de poluare EURO 5 Diesel.
'Am solicitat reprezentantului din România al Grupului Volkswagen comunicarea imediată a listei complete a numerelor de identificare pentru autovehiculele care au folosit dispozitive sau tehnici de manipulare, vehicule noi EURO 5 Diesel, echipate cu motoare din familia EA 189. Termenul a fost data de 1 octombrie. Este vorba despre autovehiculele Grupului Volkswagen, respectiv Volkswagen, Audi, Skoda și Seat. De asemenea, în Germania, a fost stabilită data de 7 octombrie 2015 ca dată de transmitere de către Grupul Volkswagen a planului de măsuri și a calendarului de implementare pentru remedierea neconformităților acestor autoturisme, sens în care am solicitat Ministerului Transporturilor din Germania să ne comunice aceste informații de îndată ce ajung în posesia lor. După primirea calendarului și a planului de măsuri, Registrul Auto Român va comunica reprezentantului din România al Grupului Volkswagen toate datele pentru autovehiculele înmatriculate cu statut de autovehicul utilizat pentru a fi rechemate și acestea, alături de cele noi, la rețeaua de service din România a Grupului", a explicat Matache. În cazul în care modelele Volkswagen vor fi rechemate în service, cheltuielile vor fi suportate de producător. Un proprietar al uneia dintre mărcile Audi, Volkswagen, Skoda sau Seat poate afla dacă autoturismul său este echipat cu softul care păcălește testele antipoluare adresându-se dealer-ului auto de la care a achiziționat modelul.