S-a schimbat codul rutier. Vezi noutatile
Începând cu data de 21 ianuarie 2017 intră în vigoare unele modificări ale legislației privind circulația pe drumurile publice. Acestea sunt reglementate de Hotărârea nr. 965 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial din 22 decembrie 2016.
Actul normativ menționat introduce și modifică unele prevederi privind următoarele aspecte:
Obligații în ceea ce-i privește pe bicicliști
Astfel, bicicleta trebuie să fie dotaă cu sistem de avertizare sonoră și să fie echipată, pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, în faţă, cu lumina de culoare albă sau galbenă, iar în spate, cu lumină de culoare roşie şi cu cel puţin un dispozitiv fluorescent-reflectorizant, vizibil, de aceeaşi culoare. De asemenea, bicicleta trebuie să fie echipată cu elemente sau dispozitive fluorescent-reflectorizante, amplasate pe roţi, care, în mişcare, formează un cerc
Se introduce recomandarea expresă ca, la depășirea unei biciclete, distanța laterală să fie de minimum 1,5 metri.
Sunt introduse și anumite modificări în ceea ce privește interdicțiile conducătorilor de biciclete.
Prevederi care reglementează unele aspecte ce privesc oprirea și staționarea vehiculelor.
Astfel, sunt introduse modificări și mențiuni în ceea ce privește locurile unde oprirea este interzisă, obligațiile administratorului privind delimitarea și semnalizarea corespunzătoare a sectoarelor de drum unde sunt interzise oprirea sau staționarea autovehiculelor. De asemenea, se consideră staționare pe partea carosabilă situația în care oricare dintre roțile vehiculului sau remorcii se găsește pe partea carosabilă.
Totodată, actul normativ prevede reglementări referitoare la ridicarea vehiculelor care staționează neregulamentar pe partea carosabilă.
Potrivit prevederilor art. 203^1, măsura tehnico-administrativă a ridicării vehiculului se poate dispune de către polițistul rutier sau polițistul local și se realizează de către administratorul drumului public sau administrația publică locală.
Vehiculul ridicat se restituie doar după ce se face dovada achitării tarifului aferent operațiunilor efectuate, în baza documentelor ce atestă proprietarea ori deținerea legală ăa acestuia.
Noile prevederi legislative stabilesc clar care sunt situaţiile în care se pot ridica vehiculele staţionate voluntar neregulamentar:
„a) în toate cazurile în care este interzisă oprirea voluntară;
b) în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația "Staționarea interzisă" și a marcajului cu semnificația de interzicere a staționării;
c) pe drumurile publice cu o lățime mai mică de 6 m;
d) în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice;
e) în pante și în rampe;
f) în locul unde este instalat indicatorul cu semnificația "Staționare alternantă", în altă zi sau perioadă decât cea permisă, ori indicatorul cu semnificația "Zona de staționare cu durata limitată" peste durata stabilită.”