Spa cu cazare si cu vinuri alese, la doi pasi de Ploiesti
Domeniile Viticole Tohani din Prahova, unul dintre cei mai mari producători de vin premium de pe plan local, va pune în acest an în circuitul turistic un conac care a aparţinut principelui Nicolae (fratele Regelui Carol al II- lea n.red.), investind aproximativ un milion de euro în renovarea acestuia, anunta www.zf.ro. Compania are în portofoliu branduri precum Domeniile Tohani, Princiar, Moşia de la Tohani, Valahorum, Principele Radu şi Apogeum. „Conacul va avea 20 de camere, un restaurant-muzeu, o terasă unde se vor servi preparate tradiţionale, iar beciul conacului va fi transformat în sală de degustăre a vinurilor. Anul viitor vom deschide şi un spa“, a declarat într-un interviu acordat ZF Virgil Mândru, preşedintele şi proprietarul producătorului de vinuri din Tohani. În spa, compania va investi aproximativ un milion de euro. Grupul controlat de Virgil Mândru are afaceri de 12 milioane de euro din producţia şi distribuţia vinurilor, dar şi a brandului de apă minerală Cheile Bicazului.