Ministrul Radu Oprea, intalnire cu responsabilii de Comertul International, din Parlamentul European

Prioritățile Uniunii Europene în domeniul Comerțului, din timpul președinției române a Consiliului Uniunii Europene, au fost discutate astăzi în București, la întâlnirea dintre ministrul Ștefan-Radu Oprea și Bernd Lange, președintele Comisiei de Comerț Internațional a Parlamentului European. Cei doi oficiali au trecut în revistă dosarele legislative și nelegislative care vor fi gestionate în primul semestru din 2019. ”Prioritățile acestui mandat sunt corelate cu ideea de promovare a Uniunii Europene ca un actor global mai puternic, prin negocierea unor acorduri de comerț liber și a unui cadru de comerț internațional bazat pe reguli. Semnarea unui acord de comerț liber cu Vietnam este posibilă în primul semestru al anului viitor”, a declarat Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. La întâlnirea de astăzi a participat și Iuliu Winkler, vicepreședinte al Comisiei. Pe data de 23 ianuarie 2019, Ștefan-Radu Oprea va prezenta prioritățile președinției României la Bruxelles, în fața membrilor Comisiei de Comerț Internațional a Parlamentului European, în audiere publică.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework