"500 milioane Euro pentru Romania, pana in 2021". Vezi cine spune asta
A 51-a reuniune a Consiliului Spațiului Economic European (SEE) a avut loc, la Bruxelles, la data de 20 mai 2019. Uniunea Europeană a fost reprezentată de Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, reuniunea fiind prezidată de ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat, Ștefan-Radu Oprea. Statele membre ale SEE din Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS) (Norvegia, Islanda, Liechtenstein) au fost reprezentate de miniștrii afacerilor externe. Au mai participat reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Serviciului European de Acțiune Externă. Prima parte a reuniunii a fost organizată sub forma unui dialog politic, în cadrul căruia părțile au avut schimburi informale de opinii pe teme de politică externă și comercială de interes comun. Discuțiile au continuat în reuniunea plenară, care a adoptat documentele statutare ale Consiliului SEE. În cadrul acesteia, părțile au discutat aspecte legate de funcționarea globală a Acordului privind SEE. De asemenea, a avut loc o dezbatere de orientare pe tema schimbărilor climatice, cu accent pe strategiile pe termen lung către 2050 și pe punerea în aplicare a Acordului de la Paris. ”Acordul privind SEE constituie un element esențial pentru buna funcționare și omogenitatea Spațiului Economic European și pentru menținerea integrității Pieței interne. Ne dorim implementarea cât mai rapidă a mecanismelor financiare ale SEE și Norvegiei. România este al doilea beneficiar ca valoare și primul semnatar al memorandumurilor de înțelegere, pentru perioada 2014-2021, cu un total de 500 milioane Euro. Anul acesta aniversăm 25 de ani de la intrarea în vigoare a acestui acord, ceea ce demonstrează caracterul său flexibil, stabilitatea și calitatea instituțiilor sale”, a subliniat ministrul Ştefan-Radu Oprea în alocuțiunea sa.