Cand sa folosesti emoji in postarile de pe facebook

"Te-ai întrebat cel puțin o dată dacă să adaugi niște emoji în reclamele tale. Se potrivesc, nu se potrivesc, te ajută oare? De cele mai multe ori, răspunsul este DA. S-a dovedit că reclamele care conțin emoji-uri atrag atenția și sunt mult mai captivante decât cele fără. Adaugă o pată de culoare unui text monocromatic. Pot exprima un mesaj clar și simplu - o emoție, o urgență, un lucru clar despre produsul sau serviciul pe care îl promovezi. Emoji-urile funcționează perfect și în cazul barierelor culturale. Toată lumea știe ce înseamnă semnul exclamării, o față tristă, un fulg de zăpadă. Reclamele care conțin emoji pot fi, așadar, înțelese mult mai ușor. Textul e mai prietenos, mai cald. Nu dă senzația de reclamă rece și fără suflet, așa că utilizatorii pot fi mult mai înclinați să interacționeze. În schimb, uneori emoji-urile NU te ajută. Depinde foarte mult de serviciul sau produsul pe care îl promovezi. Dacă vinzi burgeri, publicul tău țintă o să reacționeze extrem de bine la un emoji cu mâncare, o față fericită, o familie la masă. Dacă în schimb ai o firmă de servicii funerare, poate ar fi mai bine să nu adaugi… De asemenea, dacă folosești emoji-uri în exces e posibil să ajungi la cealaltă extremă și să aibă efectul invers - în loc să arate deschidere și căldură, să arate lipsă de profesionalism. Așa că răspunsul este că emoji-urile te ajută dacă le folosești cu moderație, în locurile potrivite, în situațiile potrivite", scriu cei de la eduwiki.ro

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework