S-au vandut clinicile Maraffka din Ploiesti
Rețeaua de radiologie dentară DigiRay, al cărei acționar majoritar este fondul de investiții Black Sea Fund, a achiziționat cele trei clinici Maraffka din Ploiești, anunță www.forbes.ro. Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică. Aceasta este cea de a treia achiziție a DigiRay după cumpărarea centrelor Dental Scan în București (2021) și a centrului YTS Dental View din Oradea anul acesta. DigiRay (Clinică Dentară S.A) este o companie fondată în 2011 de medicul Cristian Pop în orașul Zalău, iar în 2020 a atras ca investitor fondul de investiții Black Sea Fund, acesta deținând pachetul majoritar de acțiuni începând cu anul 2023. Prin achiziția centrelor Maraffka, DigiRay ajunge să dețină o rețea de 31 centre de imagistică dentară și un laborator de tehnică dentară în Cluj-Napoca, acoperind 19 orașe din țară. “Acest pas face parte din strategia noastră de creștere și dezvoltare continuă, atât prin proiecte greenfield, cât și prin achiziții, în 2025 continuând acest proces în funcție de oportunități”, a declarat Iulian Nica-Șerban, Chief Executive Officer DigiRay. Pentru acest an, managementul estimează o cifră de afaceri de 7,6 milioane de euro, în creștere cu aproximativ 52% față de anul trecut, când compania a înregistrat în jur de 5 milioane de euro. De asemenea, compania a ajuns la 184 de angajați în 2024. Achiziția clinicilor Maraffka s-a făcut cu o combinație de capital propriu și împrumut specific pentru achiziție de companie (de tip LBO/Leveraged BuyOut). Finanțarea a fost acordată de catre Raiffeisen Bank România. Black Sea Fund (BSF) este un fond de investiții creat în 2018. Fondul a avut un buget de investiții de 43 de milioane de euro și a investit până în prezent în companiile Intermedio General Group S.A. (Theta), Clinica Dentară S.A. (DigiRay), D-Toys S.A. și Kids Element S.A. (Gymboland). Black Sea Fund este interesat în principal de companiile de companii de mărime medie cu creștere rapidă, iar investiția per companie este cuprinsă între patru și opt milioane de euro. Black Sea Fund are ca principal investitor Fondul European de Investiții, cu resurse din Programul Operațional Regional cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională