Ai oprit pe avarii, in centru, sa te duci undeva? Ia o amenda!

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice au sancționat șapte conducători de autovehicule, care nu au respectat semnificația indicatoarelor rutiere ce reglementează oprirea și staționarea interzisă, în conformitate cu prevederile art. 111 și 142 din O.U.G. nr. 195/2002, precum și prevederile Legii nr. 448/2006 referitoare la parcarea pe…

Registrul Comerțului Ploiesti, legat, de azi, la Registrul Comerțului din statele UE

Registrul central al comerțului și registrele comerțului de pe lângă tribunale vor face parte din sistemul de interconectare a registrului comerțului din statele membre ale Uniunii Europene, potrivit unui proiect de lege, adoptat astăzi de Guvern, care transpune o directivă a Uniunii Europene (2012/17/UE). Sistemul de interconectare a registrelor comerțului…

Un ploiestean, angajat al unei bănci, prins ca a facut infracţiuni informatice de catre DIICOT

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate au efectuat luni 4 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Ilfov şi a municipiului Ploieşti, în cadrul unei anchete ce vizează angajatul unei bănci din Capitală. Potrivit unui comunicat al DIICOT, suspectul Ș.C.R, angajat al unei…

LIKE-urile conteaza, dar nu cat CHECK-IN-urile. Vezi topul locatiilor din Ploiesti

In cursa de atragere a fanilor pe retelele sociale, paginile tin cont de un singur indicator: numarul de like-uri. In realitate, lucrurile sunt mai complicate. Esentiala este interactiunea cu fanii, nu neaparat faptul ca au dat LIKE paginii afacerii tale. Sa dea LIKE sau SHARE la postari, sau sa comenteze…

Feriţi-vă, în trafic, de maşinile înmatriculate în Bulgaria!

Feriţi-vă, în trafic, de maşinile înmatriculate în Bulgaria! În cazul unui accident, chiar dacă nu sunteţi vinovat, aveţi toate şansele să plătiţi din buzunar reparaţiile maşinii. Polițiștii din Dolj au controlat mai multe maşini înmatriculate în ţara vecină și, în doar 40 de minute, au constatat mai multe nereguli. Embed:…

TVA redus, de 9%, nu doar la cazare, ci si pentru mic-dejun, pranz, cina

În vederea aplicării cotei reduse de TVA de 9% pentru serviciile de cazare cu demipensiune/pensiune completă/all-inclusive, Guvernul a aprobat Hotărarea pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, cu scopul de a corela legislația fiscală referitoare la aplicarea cotei reduse de TVA, cu legislația specifică în domeniul turismului. Urmare…

S-a modificat Legea Tichetelor de Masă, Vezi cum

Guvernul a adoptat astăzi Hotărârea de modificare a Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, permitând astfel angajatorilor să opteze pentru acordarea tichetelor de masă în format electronic, sub forma unui „portofel electronic”, un suport asemănător cardului bancar alimentat de emitenţi. Hotărârea de Guvern implementează…

Cati bani sunt alocati in 2015 pentru Programul Prima Casă

Potrivit unei Hotărâri de Guvern adoptată astăzi, programul guvernamental “Prima casă”, prin care statul acordă garanții guvernamentale pentru achiziționarea unei locuințe, va continua şi în 2015. Pentru anul în curs a fost alocat un plafon suplimentar de garantare în valoare de 2.500 milioane lei. De asemenea, actul normativ aprobat de…

O lege din Germania afecteaza firmele romane de transporturi. Vezi cum

Prin impunerea abuzivă a legii salariului minim pe economie din Germania transportatorilor rutieri străini, Germania creează un precedent periculos pentru Uniunea Europeană - impunând regulile sale naționale celorlalte 27 State Membre UE, fără Comisia Europeană sau Parlamentul European! ​Germania creează un precedent periculos pentru UE, impunând regulile sale naţionale celorlalte…
Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework