Politeanu da seful TCE pe mana politiei pentru furt de carburant

Primăria Ploiești ia măsuri pentru a asigura transparența și corectitudinea raportărilor efectuate de compania locală de transport public (TCE).
În urma unei verificări aleatorii a numărului de kilometri raportați zilnic de către operatorul S.C. TCE SA Ploiești,au fost identificate o serie de nereguli în raportările zilnice privindkilometri facturați de compania locală de transport public.
În acest context, Primarul Mihai Polițeanu a solicitat Inspectoratului Județean de Poliție Prahova derularea, cu celeritate, a unei anchete independente, efective și aprofundate cu privire la posibila săvârșire a infracțiunilor de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals în legătură cu kilometri facturați de către acest operator public.
Primăria Municipiului Ploiești va acorda tot sprijinul necesar pentru derularea acestei anchete, iar angajaților S.C. TCE SA Ploiești li s-a solicitat să nu modifice rapoartele scrise ori aplicația informatică de profil, chiar dacă cineva le va solicita acest lucru.
De asemenea, în cursul acestei zile, Primăria Municipiului Ploiești a depus oplângere penală în atenția Inspectoratului Județean de Poliție Prahova privind săvârșirea infracțiunilor dedistrugere și gestiune frauduloasă.
Astfel, se solicităefectuarea de cercetări penale șiluarea măsurilor legale ce se impun față de suspiciunea căpărți componente din bunurile municipiului Ploiești au fost folosite în alt scop decât îndeplinirea obiectului contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport localde persoane.
Această plângere penală vine ca urmare a unor verificări a situației bunurilor din patrimoniul Municipiului Ploiești propuse la casare, respectiv a 23 de TROLEIBUZE NEOPLAN tip N6121.
Comisia,formată din specialiști ai municipalității, a constatat faptul că din cele 23 de troleibuze propuse a fi scoase din funcțiune lipsesc piese / componente / scaune / oglinzi, etc, iar reprezentanții S.C. Transport Calatori Express S.A. Ploiești nu au putut comunica dacă s-a ținut o evidență a acestor mișcări de componente, respectiv dacă a fost informat Municipiul Ploiești în acest sens.
În plângerea penală formulată de Primăria Municipiului Ploiești se mai arată că bunurile aparținând patrimoniului municipiului Ploiești au fost degradate, aduse în stare de neîntrebuințare, fiind pricinuită o pagubă în contextul administrării sau conservării acestora.