Dovezile de fraudă trebuia să aibă legătură cu procedura electorală, spre exemplu: buletine de vot false, vot multiplu, turism electoral, procese-verbale false, calcule matematice greşite, erori ale infrastructurii digitale etc.

Pretinsele fraude din motivarea CCR se referă la etapa anterioară procesului de votare și vizează informarea alegătorilor prin social-media, care nu intră sub incidenţa legii invocate.

CCR nu se putea sesiza din oficiu să anuleze alegerile, ci în urma unei sesizări scrise şi motivate.

Anularea alegerilor se poate formula în maxim 3 zile după închiderea votării, nu oricând vrea CCR, iar anularea în timpul turului doi încalcă inclusiv hotârîrea CCR de validare a turului 1.

O dată ce fusese validat turul I, CCR putea anula numai turul al II-lea.

Pentru că “deciziile CCR sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”, hotărârea care se referea la anularea alegerilor trecute iese din sfera actelor care nu pot fi contestate de nimeni și devine un simplu act administrativ.

Anularea încalcă și raportul Comisiei de la Veneția care cere „dreptul persoanelor de a formula apel împotriva deciziei autorității electorale”.

Prin lipsa unor dovezi concrete de fraudă, hotărârea CCR încalcă principii fundamentale ale statului de drept, ca dreptul de vot și suveranitatea populară.