Pe cati romani ii cheama Nicu? Dar Niculina?

Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 796.041 cetăţeni români, respectiv 509.656 bărbaţi şi 286.385 femei, poartă numele Sfântului Ierarh Nicolae. Din totalul româncelor, peste 206.800 poartă numele Nicoleta, 53.797 pe cel de Niculina ori Nicolina, iar alte circa 10.000 de femei pe cel de Niculiţa sau Neculiţa. De asemenea, 4.700 se numesc Nicole şi Nikole, alte peste 3.300 poartă numele de Nicola ori Nikola, Neculina şi Necolina fiind numele altor circa 3.000 de românce. Conform direcţiei de specialitate a Ministerului Afacerilor Interne, dintre bărbaţii care îşi sărbătoresc onomastica cu ocazia Zilei Sfântului Ierarh Nicolae, peste 325.700 poartă numele Nicolae, circa 60.000 pe cel de Niculai ori Neculai, 29.796 se numesc Niculae, iar alţii peste 25.700 Nicu. De asemenea, peste 45.000 de români se numesc Nicuşor, 12.721 poartă numele Nicolaie, 2.200 de români pe cel de Niculaie, iar alţi peste 1.000 se numesc Nicola.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework