Mai putini jandarmi pe stadionul din Ploiesti. FC Petrolul are firma de paza

Mai putini jandarmi pe stadionul din Ploiesti. FC Petrolul are firma de paza

Luni, 28 aprilie a.c., peste 210 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile ,,Matei Basarab” Ploieşti vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele F.C. Petrolul Ploieşti și F.C. Botoșani. Partida de fotbal va avea loc pe stadionul Ilie Oană din municipiul Ploieşti, începând cu ora 21.00. Meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad „Mediu” de risc. Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare la locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive. Răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în interiorul stadionului revine clubului F.C. Petrolul Ploieşti, care a încheiat în acest sens un contract cu o firmă specializată de pază. Jandarmeria recomandă tuturor spectatorilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework