Interviu Cezar Ouatu -
Cunoscutul cântăreț Cezar Ouatu va fi solistul unui eveniment unic în România: primul concert pop-opera dintr-un centru comercial din țară. La Ploiești Shopping City, pe 15 noiembrie, începând cu ora 19:00, artistul va interpreta melodii noi de pe cel mai recent album ”Voice of Love” și va fi acompaniat de 20 de coriști, 12 instrumentiști din orchestra POP SYMPHON&CORALA DANIELESCU și de către dirijorii Andrei Tudor și Valentin Gruescu.
1.Cum ai debutat în muzică?
În muzică, dacă vorbim în general, am debutat la 6 ani, cântând la pian. Eu am crescut cu muzica tatălui meu, care era un flautist de excepție la Filarmonica din Ploiești. Vocea mi-am descoperit-o pe la 20 de ani. Debutul meu de cântăreț de operă, de contratenor, din punct de vedere vocal, a fost la Biserica Catolică din Ploiești. Este un moment pe care nu-l voi uita niciodată.
2.Ce ai simțit când ai cântat prima oară în fața unei săli pline?
O sală importantă și plină pentru mine a fost debutul meu în operă la Gran Teatro la Fenice din Veneția. Pentru cunoscători, este un teatru de prestigiu mondial în lumea operei. După care, de un an încoace, de cînd am apărut în fața publicului larg, vreau să vă spun că am avut onoarea și bucuria ca, în concertele mele să am un public numeros și să creez acel fenomen de standing ovation. Sper că și în concerul de la Ploiești Shopping City să se întâmple același lucru
3.Care este modelul tău profesional?
Sunt o grămadă de personalități care mă inspiră și am foarte multe modele. Eu am o educație clasică și am crescut cu muzica pianiștilor ruși Vladimir Horowitz, Sviatoslav Richter și mulți alții. În pop-opera, idolii mei sunt Sarah Brightman, Cecilia Bartoli, Andrea Bocelli. Cu Andrea Bocelli am avut ocazia să cânt chiar anul trecut.
4.Care este cea mai frumoasă amintire legată de Ploiești?
Cea mai frumoasă amintire este debutul meu la Biserica Catolică, când aveam 21 de ani, unde l-am invitat și pe tatăl meu. Când l-am invitat, l-am păcălit că va cânta o soprană celebră, abia apoi și-a dat seama de ce urma sp se întâmple. Cei prezenți au apreciat foarte mult prestația mea și, de atunci, a început totul.
5.Esti genul de bărbat care merge frecvent la mall?
Merg destul de des în mall și, mai ales, în Ploiești Shopping City, atât în zona de magazine, cât și în zona de entertainment. Pentru că sunt un cinefil, îmi place să merg la tot ce apare nou în aceastră industrie, așa că o să mă întâlniți destul de des în centrele comerciale.
6.Care este brandul tău de fashion preferat?
Când am locuit în Milano, am apelat și încă apelez la serviciile croitorilor milanezi de tradiție în moda Italiană, dar am recurs și la branduri de serie. Îmi place mult Georgio Armani, Valentino și Jean Paul Gaultier. Sunt branduri foarte elegante. Eu nu sunt neapărat genul care se îmbracă extravagant. În România, sunt foarte mulți creatori de modă care mă inspiră: de la Florin Dobre, Irina Schrotter. În general, îmi place să apelez la croitorii care fac hainele pe măsură și, de aceea, îl apreciez foarte mult și pe Alexandru Ciucu.
7.Planuri de viitor pe 2015?
O să am o întreagă colaborare cu un trust media pentru o emisiune. Apoi, pe partea muzicală, o să mă ocup de al doilea single. Prefer să fac lucruri bune, de calitate, care necesită timp pentru că vreau să las ceva în urmă în industria muzicală românească. Concertul de la Ploiești Shopping City vreau să fie primul dintr-o serie de concerte care îmi doresc să se desfășoare în întreaga țară. Aștept un proiect nou cu Sarah Brightman, care sper să se concretizeze. Celelalte planuri și proiecte le voi anunța la momentul potrivit, dar, cu siguranță, le voi dezvălui, din timp, fanilor mei.