PIF Ploiesti - Mergi si tu! LISTA FILMELOR pentru copii

PIF Ploiesti PIF Ploiesti

În perioada 19-22 februarie, la Cinema City, în incinta AFI Palace Ploiești va avea loc cea de-a 4-a ediție a Festivalului Internațional de Film Ploiești, care aduce cele mai noi și provocatoare scurtmetraje aparținând genurilor SF, horror, thriller și acțiune. Festivalul este organizat de Parcfilm și de Fundația Comunitară Prahova, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, în parteneriat cu AFI Palace Ploiești, Cinema City, Helen Film și BRD - Groupe Société Générale. Cele mai interesante producții de anul acesta vin din toată lumea – 644 de filme din 42 de țări s-au înscris la PIFF 2015, iar 21 dintre acestea fac parte din Competiția Oficială. Printre acestea se numără 12 premiere naționale, dar și premiere mondiale, precum „În timp ce zburau către Lună”, scurtmetraj produs în Serbia, a cărui echipă va fi prezentă la festival, și „Imaginea unei fete”, un film care împletește mai multe povești misterioase nocturne; premiera europeană a scurtmetrajului „Sânge de hienă”, care a făcut turul festivalurilor din America de Nord, premiere internaționale, „Sir Gawain și Cavalerul Verde” și „Ultima dorință: Idilă”, dar și două scurtmetraje românești. Patru programe speciale (alcătuite majoritatea din scurtmetraje proiectate în premieră națională, dar și internațională și mondială) diversifică opțiunile spectatorilor la această ediție: Lovestory Special, o secțiune dedicată poveștilor de dragoste neobișnuite, Dark Comedy – filme scurte cu umor negru, programul Experimental, dar și Children’s Morning Fun – animații care să însenineze diminețile celor mici. Premiile festivalului sunt următoarele: Trofeul PIFF 2015 pentru cel mai bun film (1.000 Euro), Cel mai bun regizor (500 Euro), mențiune specială a juriului (500 Euro) și premiul publicului (500 Euro). Mai multe detalii despre filmele din festival se pot găsi pe site-ul festivalului, www.ploiestifilmfestival.ro, sau pe pagina de facebook www.facebook.com/PloiestiFilmFestival 

Lista filmelor Children’s Morning Fun

 

Aniversarea | Statele Unite ale Americii, 2014 | 2m25s | Premieră românească

Regia: Nick Tustin

Sinopsis:

O insectă extraterestră se naște într-o junglă frumoasă. El descoperă faptul că noua casă este brăzdată de personaje interesante, dar nu și ospitaliere.

 

Flancuri | Statele Unite ale Americii, 2014 | 2m34s | Premieră românească

Regia: Tucker Prisco

Sinopsis:

Chareth este un puști care duce o viață plictisitoare până o vede pe fata visurilor sale în timp ce ia masa în oraș, dar oare va avea curaj să o abordeze?

 

Cântec de fluture | Statele Unite ale Americii, 2014 | 3m13s | Premieră românească

Regia: Kyungmee Kim, Sunyoung Park

Sinopsis:

„Cântecul fluturelui” spune povestea lui Joshua, un băiețel foarte apropiat de bunica sa. Odată ce aceasta se stinge din viață, el se confruntă cu multe sentimente. Pe măsură ce crește, amintirile cu bunica se întorc sub forma unor fluturi, iar el învață să facă față acestui eveniment trist din viața lui.

 

Tablou media | Siria, 2013 | 5m12s | Premieră românească

Regia: Jalal Maghout

Sinopsis:

Într-o zonă de război, ciorile adună gloanțele și deturnează tunuri, pentru ca oamenii să supraviețuiască.

 

Colecționarii | Elveția, 2013 | 5m4s

Regia: Marcel Hobi

Sinopsis:

Chiar dacă e vorba de insecte, antichități, autografe sau aventuri – colecțiile sunt o adevărată pasiune, iar cei pasionați simt că nu colecționează niciodată destul. „Colecționarii ” arată întrun mod distractiv unde poate duce colecționatul.

 

Eugenia | Israel, 2013 | 14m6s | Premieră românească

Regia: Deborah Cywiner

Sinopsis:

Eugenia, o croitoreasă săracă, rămâne fără lemne de foc într-o seară și trebuie să intre în pădurea fermecată, unde va rămâne prinsă multă vreme…

 

Juan și Norul | Spania, 2014 | 15m33s | Premieră românească

Regia: Giovanni Maccelli

Sinopsis:

Juan e un băiat care nu prea are prieteni, iar Nube este un nor care nu prea are alți prieteni nori, așa că cei doi devin prieteni. Doar că Juan crește și se pierde în lumea gri a adulților.

 

Monstru | Statele Unite ale Americii, 2014 | 2m9s | Premieră românească

Regia: Hang Bo Thomas Shek, Stephanie Lin

Sinopsis:

Într-o zi, băiețelul singuratic pe nume Tim, se apropie de un monstru pe terenul de joacă. Tim este urmărit de monstru și chiar și imaginația lui o ia la goană, până când el se trezește în brațele monstrului care nu e ceea ce părea.

 

Goana după un pachet | Statele Unite ale Americii, 2014 | 2m1s | Premieră europeană

Regia: Joseph Szokoli

Sinopsis:

Un motociclist și un curier se întâlnesc la un bar de unde curierul are de luat un pachet. Între ei are loc o neînțelegere și așa începe o goană palpitantă prin tot orașul.

 

Priorități | Letonia, 2014 | 9m25s

Regia: Gints Zilbalodis

Sinopsis:

Un tânăr și câinele său trebuie să găsească drumul spre casă după ce se prăbușesc cu avionul pe o insulă pustie.

 

Buștenii | Elveția, 2014 | 5m35s

Regia: Nils Hedinger

Sinopsis:

Niște bușteni stau aproape înghețați într-un deșert rece, până când își dau seama că ei sunt chiar materialul pentru foc.

 

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework