Marti 17 martie - ZIUA MONDIALĂ A ASISTENŢEI SOCIALE

Marti 17 martie - ZIUA MONDIALĂ A ASISTENŢEI SOCIALE

Cu ocazia ZILEI MONDIALE A ASISTENŢEI SOCIALE, 17 martie 2015, asistenţi sociali din întreaga lume desfăşoară activităţi menite să promoveze profesia de asistent social şi contribuţia acestora la dezvoltarea economică şi socială. Totodată aceştia sensibilizează şi aduc mai aproape de publicul larg informaţii cu privire la rolul important pe care îl joacă un asistent social în viaţa unei persoane, în cadrul unei comunităţi ori societăţi.

Sub egida Federaţiei Internaţionale a Asistenţilor Sociali (IFSW), ASProAS în parteneriat cu CFCECAS oferă asistenţilor sociali din România ocazia de a sărbatori împreună această zi, în cadrul evenimentului desfăşurat pe 17 martie 2015 la Palatul Parlamentului. Profesioniştii şi oamenii dedicaţi domeniului vor avea, astfel, posibilitatea să participe la una sau chiar ambele activităţi dedicate acestei zile: întâlnirea cu CĂRŢILE din BIBLIOTECA VIE  ÎN ASISTENŢĂ SOCIALĂ, între orele 10.00-13.00 şi EVENIMENTUL DE PROMOVARE ÎN STRADĂ, care se va desfăşura în Piaţa Revoluţiei între orele 13.00-15.00.

Tema în jurul cărei va gravita întregul eveniment constă în promovarea uneia dintre valorile importante în asistenţa socială, DEMNITATEA.

Prin urmare, asistenţi sociali practicieni vor îmbrăca pentru câteva ore haina unei cărţi şi îşi vor deschide sufletul la paginile cu tema: demnitatea în asistenţă socială. Câţiva asistenţi sociali vor renunţa pentru o zi la modestie şi emoţii şi vor împărtăşi colegilor, din experienţa acumulată în timpul studiilor universitare, experienţa lor ca asistenţi sociali care îşi dedică cu mândrie şi curaj timpul tuturor celor care au nevoie, indiferent de statutul acestora, vârstă, etnie,sex etc., dar şi din experinţa lor ca oameni care interacţionează zilnic cu alţi oameni. Vor vorbi deschis despre modul în care este afectată demnitatea  beneficiarilor, dar şi a asistenţilor sociali, deoarece, înainte de a fi un profesionist, asistentul social este om.  

Chiar dacă, în viaţa de zi cu zi, conştientizăm mai mult sau mai puţin cât este de importantă demnitatea şi respectarea acesteia pentru noi şi cei din jur, în asistenţă socială ea este o valoare după care se ghidează majoritatea acţiunilor întreprinse de profesionişti. Oricât de greu le-ar fi şi oricât de multe provocări le ies în cale, asistenţii sociali nu renunţă, deoarece ei fac cu pasiune, încredere şi motivaţie ceea ce fac. Întotdeauna vor reuşi să o ia de la capăt, să caute iar şi iar noi metode prin care să rezolve împreună cu beneficiarii problemele care îi opresc din drumul lor spre fericire, deoarece ei ştiu că cei din jur au nevoie de ei şi toţi suntem datori să contribuim la un viitor mai bun. Totodată, oamenii ar trebui să înţeleagă că nu le este afectată demnitatea în niciun fel dacă recunosc că se confruntă cu o problemă şi cer ajutorul asistenţilor sociali, deoarece fiecare dintre noi a avut de-a face în viaţă cu cel puţin un impas, moment în care a avut nevoie de ajutorul celor din jur.

Astfel, asistenţi sociali din întreaga ţară vor avea ocazia să interacţioneze şi să înveţe din experienţa „cărţilor” cum ar putea să-şi păstreze demnitatea indiferent de situaţie, să lupte pentru respectul propriei demnităţi şi cum ar putea să-i determine pe oameni să ceară şi să accepte ajutorul fără a le fi teamă că astfel le va fi afectată demnitatea. În plus, această experienţă poate servi drept sursă de inspiraţie şi motivaţie în viitoarele proiecte. 

Pentru mai multe informaţii despre BIBLIOTECA VIE ÎN ASISTENŢĂ SOCIALĂ şi despre EVENIMENTUL DE PROMOVARE ÎN STRADĂ, dar şi pentru orice alte infomaţii cu privire la asistenţă socială, accesaţi paginile de web: www.asproas.ro şi www.cfcecas.ro.

(Otilia Pascu Studentă la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă socială)

 

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework