Coilprofil și Metigla, alături de campionii României

CSU Ploiești continuă să atragă noi sponsori și parteneri de nădejde, în drumul către cel de-al 11-lea titlu din istoria clubului. De curând, oficialii formației campioane și managerii grupului Coilprofil au bătut palma pentru o colaborare care se va întinde, în prima fază, până la finalul sezonului în curs. “Suntem fericiți să anunțăm faptul că am reușit să aducem grupul Coilprofil din nou alături de echipă, acesta dovedindu-se un partener de încredere, de-a lungul timpului, atât pentru echipa de seniori, cât și pentru grupele de juniori ale clubului nostru”, a subliniat președintele executiv Ionuț Georgescu. Campania de cooptare a unor noi parteneri nu se oprește însă aici. Clubul ploieștean va căuta să aducă alături de echipă, în perioada imediat următoare, firme cu putere financiară care să se alăture celui mai de succes proiect din baschetul românesc. Cu rezultate excepționale în competițiile europene și cu un management flexibil și dinamic, bazat pe transparență, CSU Ploiești a ridicat și va continua să ridice ștacheta performanței într-un mediu sănătos, accesibil tuturor celor care cred că visele pot deveni realitate. Cine este „Coilprofil”? Prezentă de 10 ani pe piața românească, societatea Coilprofil are ca domeniu de activitate producția de tablă cutată, profile galvanizate, panouri termoizolante, piese de finisaj, casete structurale și de fațadă, sisteme pluviale. An de an, compania își dezvoltă serviciile, gama de produse și echipa. Valorile Coilprofil sunt încrederea, parteneriatul, calitatea și implicarea.

Go to top
JSN Time 2 is designed by JoomlaShine.com | powered by JSN Sun Framework