Lions Club Ploiesti planteaza arbori binefacatori in Parcul CINA. Fa-o si tu!
Lions Club Ploiești organizează joi, 9 Aprilie, la ora 11.00, o acțiune de plantare de arbori în parcul CINA din Ploiești. Asociatia invităm toti ploiestenii sa ia parte la acest eveniment, ce marcheaza ZIUA NATIONALA LIONS DE PLANTARE ARBORI SI ARBUSTI.
Implicati de mici in fapte bune
La acțiunea de joi participă copiii din clasa a VII-a A de la Scoala Sfântu Vasile, Ploiești, însoțiți de doamna profesoara Roxana Țaga, diriginta lor. Aceștia vor planta în parcul CINA din oraș, 9 puieți de catalpa, contribuind astfel la stimularea interesului pentru mediul înconjurător, pentru promovarea biodiversității și pentru obținerea unui aer mai puțin poluat. "Alături de copii, participă la aceste acțiuni mai mulți membrii ai Asociației Lions Club Ploiești, care s-au ocupat de organizarea evenimentului, având satisfacția că sprijină o cauză bună, cu impact de lungă durată. Clubul Lions își propune să continue campania ecologistă si în anii următori, anul acesta fiind al patrulea, în care Clubul nostru organizează această acțiune. Intenționăm să implicăm școli locale și comunitatea, cu plantări succesive primăvara şi toamna, în sprijinul ocrotirii mediului şi al unui viitor mai curat pentru generaţiile viitoare. Vă așteptăm sa ne insotiti dar si sa ne urmariti activirtatea pe www.facebook.com/lions.clubploiesti", declara Maria Elida GALDAU, secretar LIONS CLUB PLOIESTI.
Ce sunt arborii Catalpa?
Catalpa este un arbore inalt de 15 m originar din America de Nord care a fost introdus in scop ornamental pentru parcurile si gradinile din tarile din Europa. Este cunoscut si sub numele de arborele-trompeta. In luna mai copacul are coroana verde formata de frunzele mari in grupuri de cate trei, care daca sunt stranse intre degete emana un miros caracteristic. Florile sunt parfumate, voluminoase, albe cu pete vilolacee-rosiatice si galbene. Fructele sunt mari, galbui la inceput si apoi maronii, late de 1 cm, lungi de 20-50 cm, atarna de crengute in grupuri de 5-7 ca niste pastai, de la ele vine si denumirea de arborele-trompeta. Catalpa rezista la frigul toamnei tarzii, la seceta din lunile de vara si la poluare. Din punct de vedere medicinal, catalpa este o minune de copac. se Intreaga planta are un continut de substanta activa, o glucozida numita catalpina. Extractul din diferite parti ale arborelui – frunze, fructe, flori, scoarta si radacina – contine aceasta substanta si are efect bun in tratamentul astmului si a tusei convulsive. Infuzia din frunze de catalpa ajuta in vindecarea conjunctivitei. Infuzia din flori de catalpa este folosita ca remediu in cazurile de astm si bronsita. Scoarta arborelui este utilizata in diferite preparate traditionale deoarece are efect antifebril. Catalpa este o planta care la fel ca rozmarinul are efect in alungarea tantarilor.